- Publicitate -

Un șofer din Olt a fost prins drogat la volan. Peste trei ore, s-a întors în aceeași zonă și a fost prins din nou

În noaptea de 19/20 aprilie la ora 01.30, polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Craiova au depistat un tânăr, de 22 de ani, din orașul Balș, judeţul Olt, în timp ce conducea un autoturism pe bulevardul Nicolae Romanescu, din municipiul Craiova.

Întrucât prezenta un comportament suspect, acesta a fost testat cu aparatul drugtest, rezultatul fiind pozitiv la substanța cannabis.

- Publicitate -

Tânărul a fost condus la o unitate medicală, în vederea prelevării de mostre biologice, anunță IPJ Dolj.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

- Publicitate -

În aceeași noapte, la ora 04.20, polițiști din cadrul Secției 2 Poliție Craiova l-au depistat iarăşi pe tânăr în timp ce conducea un autoturism pe strada Corneliu Coposu, din municipiul Craiova. Acesta a fost testat din nou cu aparatul drugtest, rezultatul fiind pozitiv la substanța cannabis.

În cauză, s-a întocmit un nou dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Revizie parțială la Petrobrazi: singura rafinărie funcțională din România își reduce producția de carburanți

În plină criză petrolieră, declanșată de războiul din Orientul...

De 16 ani, în Ploiești: cum a construit Daniela Gheorghe cabinetul de optometrie Clarity Vision

În Ploiești, la Piața 9 Mai, pe Aleea Vitioarei,...

Ploiești, fără păcănele! Câți bani s-ar pierde din impozitul pe venit, dacă ar dispărea sălile de jocuri

Campania „Ploiești, fără păcănele!”, demarată de Observatorul Prahovean, își...

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -