O femeie de 51 de ani a murit după ce a urmat o procedură medicală la o clinică privată din Târgoviște.
Pacienta, care suferea de cancer, a vrut să facă o investigație cu un Computer Tomograf, dar după ce a înghițit substanța de contrast i s-a făcut rău.
- Publicitate -
Starea femeii s-a degradat rapid și a intrat în stop cardio-respirator, manevrele de resuscitare fiind, din păcate, inutile.
Poliția a deschid un dosar penal pentru ucidere din culpă, iar conducerea clinicii a demarat o anchetă internă.
- Publicitate -
După ce medicii legiști vor stabili cauza decesului, anchetatorii vor stabili dacă există o legătură directă între aceasta și procedura medicală respectivă.
