Ministrul Muncii și Protecției Sociale a emis, vineri, două ordine prin care se actualizează Clasificarea Ocupațiilor din România (COR) și se simplifică procedura de actualizare periodică la cererea utilizatorilor, ce urmează a fi transmise la președintele Institutului Național de Statistică în vederea semnării. 65 de noi ocupații au fost introduse și alte 62 au fost eliminate din Clasificarea Ocupațiilor din România (COR).
Ministerul Muncii a anunțat că, în urma acestui demers, au fost introduse în Clasificarea Ocupațiilor din România 65 de noi ocupații, dintre care 45 la cererea utilizatorilor și 20 ca urmare a preluării unor ocupații din Clasificarea Europeană a Aptitudinilor, Competențelor, Calificărilor și Ocupațiilor, care se regăsesc în Registrul Național al Calificărilor din Învățământul Superior.
„3 ocupații au fost mutate dintr-o grupă de bază în altă grupă de bază corespunzătoare și alte 2 au fost redenumite conform cerințelor actuale ale pieței muncii. 15 dintre ocupațiile nou introduse țin de domeniile IT și digitalizare.
Pe de altă parte, au fost eliminate din Clasificarea Ocupațiilor din România 62 de ocupații care nu se mai practică. Acestea din urmă vor fi însă introduse într-o grupă reziduală, existând posibilitatea de a fi activate la cererea angajatorilor”, precizează Ministerul Muncii.
De exemplu, dispare din COR, titulatura de șef vagon poștal, topitor in și cânepă, râșnitor smalț sau telexist.
„România se dezvoltă, iar piața muncii trebuie să fie pregătită să facă față unei competiții internaționale.
Prin introducerea unor meserii ale viitorului și trecerea ocupațiilor care nu se mai practică într-o grupă specială, reziduală, am făcut un prim pas pentru adaptarea forței de muncă la noile cerințe ale pieței.
Este important, de asemenea, ca angajatorii să fie încurajați să se adreseze Ministerului Muncii pentru actualizarea permanentă a Clasificării Ocupațiilor din România, atunci când doresc introducerea unei noi ocupații cerute pe piață, redenumirea celor care există în COR sau eliminarea altora care nu se mai practică”, a declarat Raluca Turcan, ministrul Muncii.
Clasificarea Ocupațiilor din România se va actualiza trimestrial sau ori de câte ori se impune.
Procedura de actualizare, potrivit Ministerului Muncii, a fost simplificată pentru a veni în întâmpinarea utilizatorilor – agenți economici, administrația publică centrală și locală, unități bugetare, indiferent de forma de proprietate, organizațiile patronale, sindicale, profesionale și politice, fundațiile, asociațiile, persoanele fizice și juridice – care solicită introducerea, eliminarea, redenumirea sau mutarea unei ocupații într-o altă grupă.
