- Publicitate -

O ursoaică cu trei pui, capturați în Brașov. Ursoaica va fi monitorizată cu un sistem de urmărire cu GPS

Incidentul a avut loc în cursul nopții de luni spre marți, în zona străzii Nisipului de Sus, din Brașov.  O ursoaică cu 3 pui au fost capturați și tranchilizați, animalele fiind transportate într-un fond cinegetic, la câteva sute depărtare de Brașov. Ursoaica va fi monitorizată permanent, printr-un sistem cu GPS.

Cele patru animalele erau frecvent văzute în oraș, în zona cartierului Șchei. „Este vorba de un exemplar de aproximativ 8 ani, care cântărește 100-110 kg”, a precizat Primăria Brașov.

- Publicitate -

„Cei trei pui au în jur de 8 luni și cântăresc aproximativ 20 de kilograme fiecare.

După măsurarea și cântărirea celor patru animale capturate, ursoaicei i-a fost montat un sistem de urmărire cu GPS și întreaga familie de urși a fost transportată într-un fond cinegetic aflat la câteva sute de kilometri de Brașov, unde a fost eliberată, în această dimineață, împreună cu puii, într-o zonă aflată la distanță de orice așezări omenești.

- Publicitate -

Traseul ursoaicei va fi monitorizat permanent prin sistemul cu GPS”, a anunțat Primăria Brașov.

Foto – captură – imagini – Facebook – Primăria Municipiului Brașov

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -