- Publicitate -

Care este cauza morții Danielei Niță, patroana firmei care a pus artificiile în Clubul Colectiv

Daniela Niță, patroana firmei care instalase artificiile în Colectiv primise cea mai mare pedeapsă în primă instanță, 12 ani şi 8 luni de închisoare cu executare. Femeia de 44 de ani a fost găsită moartă în apartamentul în care locuia.

Daniela Niță, care avea 44 de ani, a fost găsită decedată în casă, luni, de o femei care avea cheile apartamentului, după ce o persoană apropiată a fost alertată că nu răspundea de două zile la telefon.

Surse judiciare au declarat, pentru Gândul, că Daniela Niță era decedată de două zile la momentul la care a fost găsită în casă.

- Publicitate -

Autopsia Danielei Niță a fost făcută la Institutul Național de Medicină Legală (INML), în prezența criminaliștilor de la Serviciul Omoruri din Poliția Capitalei.

Medicii legiști au stabilit că Daniela Niță, patroana firmei care instalase artificiile în Clubul Colectiv, a murit în somn,  în raportul preliminar fiind trecută la cauze ”moarte subită cardiacă”, au declarat, pentru Gândul, surse din INML.

- Publicitate -

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Clădire aflată la un pas să se prăbușească peste trecători în centrul Ploieștiului

Una dintre clădirile vechi ale Ploieștiului stă să cadă...

Harta fântânilor arteziene din Ploiești. Unde te poți răcori în vara lui 2026

În zilele toride de vară, fântânile arteziene din Ploiești...

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -