- Publicitate -

30 de turiști români, abandonați la vama dintre Grecia și Bulgaria: „Au dormit pe scaune metalice, mese sau ciment”

Aproximativ 30 de turiști români au trăit o experiență groaznică la întoarcerea din Grecia în România. Grupul urma să plece, sâmbătă, spre casă cu un autocar din portul Limenas (Thassos), însă autocarul s-a stricat. Oamenii au fost preluați, într-un final, de un alt autocar și lăsați în vama Kulata, la miezul nopții.

Turiștii urmau să plece spre casă, sâmbătă, în jurul, orei 16.00, din portul Limenas de pe insula Thassos, numai că au aflat cu surprindere că autocarul programat să-i transporte s-a stricat.

- Publicitate -

„Autocarul a avut o defecțiune tehnică și de aici a început totul: – noi nu am aflat de defecțiune decât când am ajuns in port si am sunat șoferul (agenția nu ne-a anunțat, deși înțelegem că mașina se stricase cu vreo 2-3 ore înainte)”, se arată în postarea făcută, pe o pagină de socializare, de către mama unei tinere care se afla în grupul de turiști.

Turiștii ar fi reușit să plece într-un final cu un autocar grecesc, numai că aceștia au fost lăsați, în miez de noapte, la Vama Kulata.

- Publicitate -

„Autocarul grec i-a lăsat în Vama Kulata la miezul nopții. Pe la ora 4:00 noaptea (n.r. – duminică, 1 august) li s-a spus că autocarul românesc vine la 7-7:30, pe la 6:00, că vine la 8-8:30. Realitatea e că nu avem nicio dovadă că a plecat un autocar spre ei. De ieri, de la 15:30 şi până acum, la 07:15, oamenii aceștia nu au primit nimic – nici măcar o sticlă de apă. În vamă, peste noapte, a fost totul închis. Și frig. În grup sunt și oameni în vârstă, și copii – au dormit pe scaune metalice, mese sau ciment”, se precizează în postarea de pe Facebook, în care se mai relatează că de abia la 08 dimineața, turiștii, cu bagajele în mâini, au trecut vama în Bulgaria.

Sursă foto – Facebook

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -