Rombac „Super One-Eleven”, avionul cu care a călătorit Nicolae Ceaușescu, va fi scos la licitație joi, cu prețul de pornire de 25.000 de euro. De asemenea, la licitaţie va fi scos şi avionul prezidenţial „Negreşti”, folosit în timpul primului mandat al preşedintelui Ion Iliescu.
În august 1982 era prezentat public primul şi singurul avion de pasageri construit în România – ROMBAC 1-11 sau Rombac One-Eleven, iar primul zbor oficial a fost executat în toamna aceluiaşi an pe Aeroportul Băneasa, în faţa întregii conduceri a statului român. Zborul inaugural cu pasageri al avionului ROMBAC 1-11 avut loc un an mai târziu, în ianuarie 1983, pe ruta Bucureşti – Timişoara, iar prima cursă externă a fost efectuată în martie acelaşi an pe ruta Bucureşti – Londra. Astfel, România devenea primul stat comunist din lume, exceptând URSS, care producea un avion de pasageri cu reacţie, motoarele fiind fabricate în ţara noastră la uzinele Aerofina şi Turbomecanica, sub licenţă Rolls Royce, potrivit Artmark.
Avionul „Super One-Eleven”, scos la licitaţie, a fost folosit pentru zborurile oficiale ale lui Nicolae Ceauşescu timp de 4 ani, între 1986 şi 1989.
La licitaţie va fi scos şi avionul prezidenţial „Negreşti”, folosit pentru zborurile prezidenţiale din timpul primului mandat al preşedintelui Ion Iliescu. Acest avion este ultimul Rombac 1-11 construit în România, efectuând primul zbor în 1989 şi are preţul de pornire de 25.000 de euro.
Citește articolul integral pe digi24.ro
