spot_img
- Publicitate -

Tănără de 18 ani, de etnie romă, bătută de agenţii de pază ai unui hipermarket

Data:

Conducerea hipermarketului a vizualizat înregistrările video doar la intervenţia avocaţilor tinerei. Nu au explicat acuzaţiile de furt, dar au spus că agentul de pază violent a fost dat afară.

- Publicitate -

UPDATE – Reacție IPJ Brașov

Urmare a informațiilor apărute în mediul online, cu privire la faptul că o tânără, în vârstă de 18 ani, ar fi fost agresată fizic de către angajații unui supermarket din municipiul Brașov, Compartimentul de Relații Publice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov este abilitat să comunice următoarele:

La nivelul Secției 5 Poliție Brașov se efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de “furt” și “purtare abuzivă”, dosar instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în care va fi propusă soluție legală la finalizarea cercetărilor.

- Publicitate -

În fapt, la data de 01 decembrie 2020, în jurul orei 16.45, polițiști din cadrul Secției 5 Poliție Brașov au fost sesizați de către reprezentanții unei societăți comerciale din municipiul Brașov cu privire la faptul că, o tânără ar fi fost surprinsă, în flagrant, în timp ce sustrăgea mai multe produse din interiorul societății

Echipa operativă, care s-a deplasat la fața locului, a procedat la identificarea persoanei în cauză, aceasta fiind o tânără, în vârstă de 18 ani din județul Brașov, procedându-se la întocmirea documentelor de constatare a infracțiunii flagrante, fiind constituit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “furt”.

Continuând cercetările în cauză, au rezultat indicii cu privire la săvârșirea unei alte infracțiuni de furt, faptă săvârșită în aceeași zi, în cadrul unei alte societăți comerciale de pe raza municipiului Brașov, urmând a fi stabilită cu exactitate întreaga stare de fapt.
Totodată, în urma cercetărilor efectuate și a probatoriului administrat în cauză, polițiștii Secției 5 Poliție Brașov s-au sesizat din oficiu și au extins verificările efectuând cercetări, in rem, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de purtare abuzivă.

- Publicitate -

Menționăm faptul că până în acest moment nu a fost depusă plângere cu privire la săvârșirea vreunei fapte de agresiune fizică.

Știre inițială

Asociaţia „Femeile se Implică” a prezentat pe pagina oficială de Facebook un „caz inacceptabil de agresiune fizică şi discriminare împotriva unei fete de 18 ani de etnie romă.”

- Publicitate -

Atenționare AEP. Clip video pentru alegători

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) atrage atenția cu privire la o serie de dezinformări din mediul online. Special pentru alegători, AEP a realizat un clip...

Incidentul s-a petrecut pe data de 1 decembrie, într-un hipermarket din oraşul Braşov. Victima este o tânără, elevă la un Liceu vocaţional din Braşov, care a fost acuzată de furt şi agresată fizic de către personalul de securitate al hipermarketulu.

„În ziua de 1 decembrie tânăra a făcut câteva cumpărături în hipermarketul Carrefour din noul mall AFI unde a plătit produsele cu cardul personal, dar a neglijat să păstreze chitanţa. Din acest loc s-a deplasat la Carrefour-ul de pe Calea Bucureşti 107 în căutarea unor produse pe care nu le găsise în hipermarketul precedent. Fata a intrat în acest magazin purtând un mic rucsac în spate cu cumpărăturile plătite de la celălalt hipermarket, a petrecut ceva timp uitându-se la diverse produse, dar în final a decis să nu mai cumpere nimic”, relatează cei dela Asociaţia „Femeile se implică”.

Citeste mai mult: adev.ro/qloq6h

- Publicitate -

Cum ți se pare subiectul?

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

Provocarea Observatorul Prahovean

Doctor bun

Expunerea la soare fără protecție, risc major pentru sănătatea pielii

O singură arsură solară poate avea consecințe pe termen...

Medicul Carmen Ionică m-a salvat după un diagnostic greșit”

Observatorul Prahovean continuă campania „Doctor bun” dedicată medicilor apreciați...

„Datorită medicului Oana Ignatov am ales Maternitatea Ploiești”

Ioana Arion este o ploieșteancă ce a născut un...
- Publicitate -

Antreprenori de succes

Măcelăria Pion din Ploiești, mezeluri ca pentru la ei acasă

Gabriel Barbu nu are birou cu vedere panoramică, aflat...

Chic Fleuriste, arta bijuteriilor din flori naturale la Ploiești

În centrul Ploieștiului, în apropierea Sinagogii, pe strada Traian...

Un antreprenor produce sucuri naturale la Urleta. Fără e-uri!

Urleta, satul din Prahova care îmbină istoria cu modernitatea,...
- Publicitate -

Exclusiv

Ne demolează după ce am plătit impozite la Primăria Ploiești?

Tensiunea atinge cote maxime în rândul locuitorilor de pe...

Stelian Muscalu: „O criză economică majoră poate fi evitată”

Cu o perioadă de aproape doi ani de zile...

De ce nu scapă primarii de Hidro Prahova? Doar unul a reușit

Tarifele mult prea mari, pierderile de apă, dar și...

Simion sau Dan? Rezultatele sondajului Observatorul Prahovean

Sondajul Observatorul Prahovean cu privire la opțiunile de vot...

Artown Festival Ploiești caută pereți pentru opere de artă

De trei ani de zile fațadele clădirilor din Ploiești...

Ai un pont?

Trimite-ne un mesaj pe WhatsApp la 0785 075 112

- Publicitate -

Știri noi

George Simion nu știe să zică dacă Pământul e rotund sau plat

Refuză debaterile cu contracandidatul său, Nicușor Dan, pe teme...

Ajutor! Vine Nicușor Dan și îmi schimbă sexul!

Prin mai (foarte) desele mele preumblări pe rețelele de...

Ne demolează după ce am plătit impozite la Primăria Ploiești?

Tensiunea atinge cote maxime în rândul locuitorilor de pe...

Pietonii și bicicliștii, vizați de o acțiune a polițiștilor

Polițiștii rutieri din Ploiești și Câmpina desfășoară acțiuni în...

Din nou Aur pentru Albert, micul inventator din Ploiești

În urmă cu un an, Albert Vlădescu lua, la...
- Publicitate -

Emisiuni

Se poate și la Ploiești. Orașul se schimbă

Jurnaliștii Marius Nica, Claudiu Vasilescu și Ștefan Vlăsceanu au...

Cum poți avea factură de curent pe ”minus”? Secretul fotovoltaicelor

De la 1 iulie, guvernul nu va mai subvenționa...

Tăieri de sporuri și salarii în Primăria Ploiești

Jurnaliștii Marius Nica, Claudiu Vasilescu și Ștefan Vlăsceanu au...
- Publicitate -

Vox Publica

Ajutor! Vine Nicușor Dan și îmi schimbă sexul!

Prin mai (foarte) desele mele preumblări pe rețelele de...

Pentru cei care mă întreabă Simion sau Dan? am un răspuns

Au mai rămas câteva zile până la marea finală...

Aș vrea să îl cred pe Simion, dar se opune vehement

Pe cine să mai crezi în ziua de azi?...
- Publicitate -

Pe aceeași temă

Atenționare AEP. Clip video pentru alegători

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) atrage atenția cu privire la...

Înscrierile în Programul Rabla pentru tractoare au fost anulate 

Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) a anunţat luni anularea...

Cutremur de 4.6 duminică seara în România

Un cutremur de 4,6 s-a produs, duminică seară, în...

Simion mulțumește SUA pentru excluderea României din Visa Waiver

George Simion, candidatul AUR la prezidențiale, a mulțumit public...
- Publicitate -

Cum arată buletinul de vot pentru turul II al alegerilor

Biroul Electoral Central a validat, vineri, buletinul de vot...

CCR a validat primul tur al alegerilor prezidențiale din 4 mai

Curtea Constituțională a României a validat primul tur al...

Concedieri masive la Severin. Sute de oameni dați afară

Producătorul german de cablaje auto Sumitomo Electric Bordnetze, unul...

Incendiu puternic în București. A fost emis RO-Alert

Pompierii intervin în această dimineață pentru stingerea unui incendiu...