spot_img
- Publicitate -

Două ploieștence vor concura în finala de la Mamaia Copiilor

Data:

mamaia-copiilor.jpg

Colege la secția canto a Școlii ART Academy, ploieștencele Andra Nour (9 ani) și Alexia Ariciu (9 ani), vor fi „rivale“ în finala Festivalului „Mamaia Copiilor“. Cele două fete sunt singurele care vor reprezenta Prahova la secțiunea Interpretare. Etapa finală a festivalului-concurs va avea loc în perioada 10-14 iulie.

- Publicitate -

Reușita celor două micuțe ploieștence este una demnă de admirat dacă ținem cont de valoarea acestui concurs, cât și de preselecția riguroasă care s-a desfășurat în mai multe etape și în mai multe orașe ale țării. Un festival cu o tradiție importantă în descoperirea și promovarea valorilor încă de la cele mai mici vârste, evenimentul atrage, anual, la etapele de înscriere și selecție sute de aspiranți la marele trofeu. Însă, în etapa finală locurile sunt limitate, iar două dintre ele sunt rezervate ploieștencelor Andra Nour și Alexia Ariciu.

Cele două vin cu un palmares bogat, obținut prin talent, dar dublat de multă muncă. Printre reușitele importante ale Andrei Nour se numără Marele Trofeu al Festivalului „Duelul Minivedetelor“ din București, alte trei trofee de grupă si două locuri I la cele mai importante festivaluri naționale de canto.

Vara aceasta va pleca în Ucraina, unde va susține un recital în cadrul Festivalului „Pe urmele lui Eminescu“.

Incendiu la Starchiojd. Două locuințe cuprinse de flăcări

Un incendiu violent a cuprins, duminică, două locuințe și o anexă gospodărească din comuna Starchiojd. Suprafața afectată este de aproximativ 450 mp. Inspectoratul pentru Situații...
- Publicitate -

„Despre Andra cred cu tărie că va avea un viitor strălucit în direcția aceasta, ea fiind întotdeauna apreciată de toate juriile. A început canto de câteva luni, iar într-un timp foarte scurt a reușit performanțe demne de invidiat”, a declarat Robert Marcaș, profesor de canto și fondatorul ART Academy.

Alexia Ariciu se laudă, la rându-i, cu două premii I, un premiul al II-lea, un Trofeu de Bronz, obținute la festivalurile naționale de canto. „După cele opt luni de canto, Alexia a reușit o performanță remarcabilă prin această calificare la «Mamaia Copiilor». Aici va reuși, cu siguranță, să impresioneze și prin voce, dar, mai ales, prin sensibilitatea pe care o transmite dincolo de scenă“, a completat Robert Marcaș.

Arta, dusă la nivel de performanță!

- Publicitate -

Pentru Robert Marcaș și „copilul“ să de suflet ART Academy, astfel de reușite au devenit o obișnuiță, datorită modului în care sunt percepute și puse în valoare cele trei elemente esențiale ale artei: omul, talentul și munca.

Robert Marcaș, solist si profesor de canto clasic, absolvent al studiilor de masterat și universitare în cadrul Universității Transilvania din Brașov, Facultatea de Muzică, Cursuri de Măiestrie – Artă vocală în cadrul  Mozarteum University of Salzburg – Austria și al numeroaselor cursuri de  Bel-Canto alături de marea soprană Mariana Nicolesco, a conceput ART Academy ca un cadru destins, unde arta, în diversitatea ei, să fie înțeleasă și îndrăgită. În prezent, cei interesați pot opta în cadrul acestei școli pentru cursuri de canto, pian, chitară, harpă, balet, artă teatrală, arta vorbitului în public, dans modern, origami, artă fotografică, listă care va fi completată, în viitorul apropiat de noi oferte.

Rezultatele obtinute de către elevii ART Academy în cadrul numeroaselor concursuri naționale, echipa formată din specialiști, locația deosebită, tradiția spectacolului Gala ART Academy în care tinerii artiști performează pe o scenă adevarată, în fața unui public numeros, confirmă succesul și performanta obținute în cadrul celei mai mari școli private de artă din Prahova.

Reacția Andreei Bălan după un concert în Ploiești, orașul natal

Andreea Bălan a susținut vineri un concert în orașul natal, Ploiești. După terminarea spectacolului, care a avut loc la Casa de Cultura a Sindicatelor,...
- Publicitate -

Andra Nour

andra nour.jpg

Alexia Ariciu

alexia ariciu.jpg

 

Cum ți se pare subiectul?

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

Provocarea Observatorul Prahovean

Doctor bun

Experiența unei ploieștence cu UPU Județean: „Ireproșabil!”

Există și relatări pozitive de la Spitalul Județean de...

Se întâmplă și lucruri bune la spitalul județean Ploiești

În ciuda investițiilor masive din ultimii ani în modernizarea...

„Medicii de la SJU i-au prelungit viața bunicii mele”

Observatorul Prahovean continuă seria publicării mesajelor de mulțumire către...
- Publicitate -

Antreprenori de succes

Băcănia la Gustări, afacerea a două surori din Câmpina

Într-o lume în care viața parcă fuge, trăim într-un...

Unica seră verticală de microplante din S-E Europei este la Ploiești

Ultragreens este, în momentul de față liderul de piață...
- Publicitate -

Exclusiv

Ei sunt super-sportivi: au alergat 24 de ore în scop caritabil

În acest weekend, în Padurea Gârboavele, s-a desfășurat UltraRace...

Ambulanțe cu peste 1 milion de km la bord în Prahova

80 de ambulanțe sunt în prezent în dotarea Serviciului...

”Conduceți prudent!” Interviu cu David Popovici, la Ploiești

Multiplul campion la înot, David Popovici, a povestit la...

Câți minori au devenit șoferi în Prahova. Durata școlarizării

Chiar dacă nu au 18 ani, adolescenții își pot...

Pensiile speciale a 14 foști parlamentari din Prahova ne costă 80.000 de lei

14 foști parlamentari de Prahova încasează lunar sume cuprinse...

Ai un pont?

Trimite-ne un mesaj pe WhatsApp la 0785 075 112

- Publicitate -

Știri noi

Ei sunt super-sportivi: au alergat 24 de ore în scop caritabil

În acest weekend, în Padurea Gârboavele, s-a desfășurat UltraRace...

Imagini rare cu o ursoaică cu trei pui în Parcul Natural Putna 

„Patrula blănoșilor”, o ursoaică cu trei pui, a fost...

Incendiu la Starchiojd. Două locuințe cuprinse de flăcări

Un incendiu violent a cuprins, duminică, două locuințe și...

Când și de ce se dau pomii cu var?

Odată cu apropierea sărbătorii Paștelui, gospodarii încep curățenia de...

Accident în Ploiești. Patru persoane, transportate la spital

Accidentul rutier s-a produs, duminică, pe strada Marin Mehedințeanu...
- Publicitate -

Emisiuni

Cauți un job mai bun? Cum te pot ajuta AJOFM și UPG Ploiești

La finele acestei săptămâni, la Palatul Culturii se va...

Povestea BraveBots. Îndrumă copiii și tinerii către robotică

Elevii de la Colegiului Național Mihai Viteazul Ploiești organizează...

Gropile de pe DN 1, în Prahova, plombate în bătaie de joc

Marius Nica, Claudiu Vasilescu și Mihai Nicolae au dezbătut...
- Publicitate -

Vox Publica

Și eu sunt suveranist!

Am constatat că, în ultimul timp, personaje politice tind...

Crin Antonescu va fi adus mâine, pe mare șest, în Ploiești

Zvonurile care reies din scandalul mocnit dintre peneliștii și...

Pe lângă Gavrilă de la POT Dăncilă era TOP :)

După ce ”presedintele (ne) ales” Călin Georgescu a fost...
- Publicitate -

Pe aceeași temă

Reacția Andreei Bălan după un concert în Ploiești, orașul natal

Andreea Bălan a susținut vineri un concert în orașul...

A murit Dan Grecu, primul campion mondial al gimnasticii naționale

Dan Grecu, campion mondial şi poreclit ”stăpânul inelelor” pentru...

Nicu Covaci a fost internat din nou la spital

Liderul trupei Phoenix a fost internat din nou la...

Sorin Bontea, Florin Dumitrescu și Cătălin Scărlătescu revin la Pro TV

După ce s-au despărțit, anul trecut, de Antena 1,...
- Publicitate -

Golden Buzz pentru Ansamblul Hecenii la „Românii au talent”, sezonul 14

Ansamblul Hecenii a primit Golden Buzz la „Românii au...

Un ploieștean este printre persoanele înșelate de Florin Salam

Manelistul Florin Salam a fost reținut pentru 24 de...

UPDATE-Manelistul Florin Salam a fost reținut

Florin Salam a fost reţinut, astăzi, după percheziţiile făcute...