- Publicitate -

Eliminarea facilităților pentru angajații din construcții, o prevedere din PNRR care va accentua deficitul de forță de muncă din acest domeniu

Criza forței de muncă din domeniul construcțiilor a fost generată de plecarea masivă a muncitorilor către țările din vestul Europei. Se câștiga mult mai mult decât în România, așa că piața forței de muncă a fost ajutată prin anumite măsuri fiscale. Chiar și așa avem deficit de muncitori calificați în construcții.

Facilitățile vor fi eliminate până în 2025, conform prevederilor din Programul Național de Redresare și Reziliență.

- Publicitate -

Guvernul se angajează să reducă gradual beneficiile fiscale pentru angajații acestui sector. Patronatele se plâng că, odată cu introducerea acestei reforme, angajații își vor căuta iar de muncă în străinătate.

Scutirile au apărut în 2018, moment din care peste 300.000 de angajați nu au mai plătit impozitul pe venit sau contribuția la sănătate, nici nu au mai contribuit la Pilonul II de pensii.

- Publicitate -

Adriana Iftimie, reprezentant al Federației Patronatelor Societăților din Construcții, într-o declarație la digi24: „E o decizie delicată și trebuie discutat cine câștigă, din acordarea lor. Câștigă statul care poate să și realizeze aceste lucrări publice, câștigă firma pentru că poate să rămână să lucreze în condiții civilizate. Cel mai câștigat e angajatul. El este cel care beneficiază de aceste facilități.

Dacă se vor ridica, aș veni cu niște cifre și aș porni cu răspunsul la întrebarea de ce pleacă oamenii din țară. În primul rând pentru că vor un salariu mai bun, noi am determinat pe piață românească productivitatea medie pe muncitor în jur de 70.000 de euro pe an. 

Când vor afla că le scade salariul se vor gândi din nou la migrare sau la revenirea în piața neagră sau piața gri.

- Publicitate -

Primii care vor pleca vor fi muncitorii profesioniști cu productivitate mare, spre exemplu de 100.000 de euro pe an. Dacă ne pleacă 50.000 de muncitori, vom avea o pierdere de 5 miliarde din PIB care se vor realiza în străinătate”.

Potrivit estimărilor, ar fi nevoie de încă aproximativ 350.000 de muncitori pentru proiectele deja anunţate la nivel naţional, adică o dublare a efectivului actual de muncitori. Iar asta se întâmplă înainte de tăierea facilităților, pentru că după se pare că deficitul va fi de 700.000 de muncitori în construcții.

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -