- Publicitate -

„Cenușăreasa”, teatru în Parcul Eminescu din Ploiești

Și vara aceasta, pentru a treia oară, Teatrul „Toma Caragiu” coboară de pe scena teatrului de păpuși printre blocurile din Ploiești. „După blocuri – Teatru în cartiere” este campania inițiată de Teatrul „Toma Caragiu” Ploiești, secția de animație pentru copii și tineret Imaginario. Prin această campanie, teatrul condus de Mihaela Rus își propune să ajungă mai aproape de copiii ploieșteni și de a-i face pe aceștia să guste mai aproape de ei magia teatrului.

Vineri, 27 iunie 2025, „Cenușăreasa” a ajuns în Parcul Eminescu din sudul Ploieștiului. Copiii s-au strâns în număr mare și au urmărit cuminți, de pe scăunelele aduse special pentru ei, povestea atât de cunoscută.

- Publicitate -

Mie îmi place mult Cenușăreasa. Nu am fost până acum la teatru să o văd, nici nu știam că este”, a spus Ilinca, în vârstă de 8 ani, venită cu bunica în Parcul Eminescu.

Am râs mult când am văzut cum vorbea doamna din spatele păpușii. Era să mor de râs!”, a povestit încântat Petru, un copil de 6 ani care a asistat pentru prima dată în viața lui la un spectacol de teatru de păpuși.

- Publicitate -

Atmosfera din Parcul Eminescu, de vineri seară, a fost una foarte frumoasă, semn că oamenii apreciază și munca actorilor este răsplătită de aplauze și considerație. Copiii, alături de părinți și bunici, au privit, au râs și au aplaudat. Cu alte cuvinte, s-au bucurat din tot sufletul de spectacolul oferit.

teatru parc eminescu ploiesti

Teatrul pentru copii și tineret Imaginario are în program, în timpul fiecărei stagiuni, piese de teatru pentru copii după unele dintre cele mai cunoscute povești. Vara aceasta, actorii teatrului vin mai aproape de copiii care, poate, nu au ajuns până acum niciodată într-o sală de teatru.

Așa ca și la celelalte ediții, inițiativa se dovedește a fi foarte bine primită de publicul ploieștean care, astfel, se poate apropia mai ușor de cultură.

- Publicitate -

Programul continuă și în perioada următoare și, astfel, tot mai mulți ploieșteni se vor putea bucura de magia teatrului foarte aproape de ei. Accesul la aceste spectacole este gratuit.

program teatru in cartiere ploiesti

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Invazie de pelicani și cormorani la Fulga. Dezastru piscicol și zeci de mii de euro pagube

Piscicultura românească se confruntă cu o presiune fără precedent,...

Trei tineri din Ploiești au creat „Senior Safe”, semnul care cere răbdare față de șoferii vârstnici

Marius Zinveliu, Ana Militaru și Marian Brănoiu, trei antreprenori...

Sistemul antigrindină din Prahova, fără autorizație de mediu? Autoritățile: „Nu era necesară”

Activitățile specifice sistemului antigrindină, constând în intervenții active în...

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -