Marți, 24 iunie 2025, la Casa de Cutură a Sindicatelor Ploiești, a avut loc spectacolul de final de an al claselor doamnei profesoare Aurora-Beatrice Petre, profesor de dans în cadrul Școlii Populare de Artă. Spectacolul, organizat de Centrul Județean de Cultură Prahova, a fost o demonstrație de dans modern, contemporan și de balet care a arătat tuturor celor din sală ce învață copiii la Școala Populară de Arte.
Vedeți, la finalul articolului, un video cu momente (de pe scenă 😉) din timpul spectacolului.
Spectatorii au fost, în majoritate, părinți, prieteni și rude ale fetelor, componente ale celor două formații: Fresh Girls, grupa mare de dans, și Magic Stars, grupa celor mici. Iar, timp de trei ore, sala Casei Sindicatelor a vibrat în ritmuri de dans.
Printre dansuri, au fost strecurate momente artistice susținute de elevele secției de Canto a Școlii Populare de Arte, îndrumați de profesorul Cristian Boldorea, care, și-au etalat calitățile vocale și știința dobândită în anii de studiu. În plus, spectacolul a avut parte de o surpriză: prezența balerinei Anda Manea, solistă a Operei Române din București.
Încă de la primele dansuri s-a văzut clar atenția la detalii pe care profesoara Beatrice Petre o acordă fiecărui pas, fiecărei mișcări, fiecărei puneri în scenă. Rezultatul? Trei ore de artă prin muzică, pentru care cei prezenți au asistat. Unii au știut să aprecieze, alții nu. „Este foarte greu să educi publicul”, a spus cineva din sală. Și da, avea dreptate.
Așa cum spuneam, sala a fost, în cea mai mare parte, ocupată de cei care veniseră să-și vadă rudele sau prietenii. Din păcate, a fost evident că veniseră DOAR pentru asta, ceea ce a făcut ca întreaga atmosferă să fie… perturbată.
Am mers la spectacol ca simplu privitor, fără să cunosc pe cineva, fără să am vreo legătură cu vreuna din fetele care au urcat pe scenă. Și pot spune, cu mâna pe inimă, că spectacolul, atât de frumos și de muncit, a fost stricat de „bunicile” sau „mătușile” așezate pe unele dintre cele mai bune locuri din sală.
„Mami, doamnele astea nu tac niciodată?”
Am „rezistat” cu stoicism, timp de două ore, în spatele unor astfel de „mătușici”/„bunicuțe”, care își filmau odorul de pe scenă și… atât. În rest, în timpul celorlalte dansuri, ale celorlalți, ba chiar și în timpul reprizelor de canto, stăteau pe telefon, arătându-și poze de familie și comentând non-stop ce mai făcuse fiecare în ultima vreme.
„Mami, doamnele astea nu tac niciodată?”, m-a întrebat fiică-mea, de doar șapte ani, care chiar a savurat fiecare moment al spectacolului. Până și ea era deranjată de „ciripeala” care nu avea ce să caute la un spectacol de acest gen.
Indiferent dacă este pe scenă copilul tău, sau al altuia, arată respect pentru ceea ce se desfășoară pe scenă. Sau stai acasă, dacă n-ai răbdare! Cred că niciunul din spectatorii aflați în sală nu ar fi trebuit să asiste la ce am asistat eu, timp de două ore (atât am rezistat).
„Hai să ne mutăm de aici!”, mi-a propus fiică-mea la un moment dat. Și ne-am mutat mai în spate. Acolo am dat de un tânăr care se juca pe telefon. Indiferent cât încercam să mă concentrez la ce se întâmpla pe scenă, vederea periferică era deranjată de ecranul telefonului celui din fața mea. „Măcar băiatul tace din gură…”, mi-a șoptit fiică-mea. Și cam așa a fost până când, exasperată de indolența publicului, am ales să plec înainte de finalul spectacolului.
Și mi-a părut rău. Mi-a părut tare rău, pentru că acei copii și tineri de pe scenă chiar meritau un alt public. Mi-a părut rău, pentru că munca doamnei Beatrice Petre nu a fost apreciată la adevărata ei valoare. Și, atunci, m-am gândit dacă, nu cumva, un „bilet de intrare” ar rezolva problema.
La București, spectacolele de acest gen se plătesc
Mi-am adus aminte, cu ani în urmă, când era spectacolul de final de an al claselor de balet ale școlii conduse de doamna Magdalena Rovinescu, pe scena Operei Române, spectatorii își cumpărau bilet.
Indiferent dacă era vorba de părinți, bunici, prieteni sau simpli spectatori, toți plăteau bilet și intrau pe baza lui. Era considerat un spectacol normal în programul Operei Române. Și nu, nu am văzut niciodată asemenea indolență a publicului la acele spectacole. Și au trecut mai bine de 10 ani de la acea perioadă.
La Ploiești, se pare, avem nevoie să ne civilizăm. Și nu vorbim, aici și acum, de categorii sociale ale celor certați cu legea. Vorbim, aici și acum, de oameni despre care se crede, și care cred despre ei, că se ridică peste un anumit nivel.
Iată că, în situații așa cum a fost marți seară, „gratuitatea” își spune cuvântul. Poate ar fi normal ca, măcar 20-25 de lei să se pună taxă pe bilet. Și atunci, lumea care vine să asiste la un astfel de spectacol, chiar să aprecieze ceea ce se întâmplă pe scenă și să respecte munca tuturor!
Ca o concluzie, spectacolul de dans de marți, 24 iunie 2025, de la Casa de Cultură a Sindicatelor, a fost unul minunat. Copii talentați, tineri talentați coordonați de profesori excepționali din cadrul Școlii Populare de Arte. Aceștia chiar meritau, cu siguranță, un altfel de public. Dar… poate data viitoare, cine știe… Poate, pas cu pas, vom reuși și noi să ne civilizăm sau… să stăm acasă!
Da, aveți dreptate! Păcat de dedicarea, munca profesorilor și a copiilor! Ar fi trebuit ca cineva din organizatori sa le atragă atenția la începutul spectacolului sa facă liniște și sa nu deranjeze…iar în caz contrar, sa fie invitati să părăsească sala! Așa, ca la biserică!
Și, da, sunt de acord cu plata biletelor. Măcar simbolic, pentru ca oricum sunt niște costuri în spatele organizării oricărui eveniment.
P.S. Eu le-as fi atras atenția Doamnelor !
Sa speram ca se va schimba ceva în bine…