De la sfârșitul lunii ianuarie 2023, Wizz Air va suspenda rutele București – Viena și București – Cardiff. Pasagerii își pot recupera banii, fie prin reprogramarea altui zbor, fie prin credit rambursat 120% în contul Wizz sau, 100% rambursare pe cardul de pe care s-a făcut plata inițială.
În toamna anului trecut, compania maghiară low-cost, Wizz Air, anunța că vine în sprijinul călătorilor afectați de problemele Blue Air, prin introducerea mai multor curse cu plecare din diferite orașe ale țării.
Printre acestea, în luna noiembrie 2022, compania aeriană ungară a anunțat introducerea noii curse București – Cardiff, aceasta rută fiind singura directă între România și Țara Galilor.
Din păcate însă, la aproximativ două luni de la inaugurarea acesteia, Wizz Air a anunțat că suspendă această cursă începând cu finalul lunii ianuarie 2023.
Tot de la sfârșitul lunii ianuarie, Wizz Air va înceta să opereze și ruta București – Viena, destinație inaugurată în 2020.
Deși inițial, în luna decembrie, compania aeriană a anunțat că suspendarea acestei rute va fi pusă în aplicare începând cu sfârșitul lunii martie, ulterior s-au răzgândit și, pe 10 ianuarie au anunțat că vor mai opera București – Viena și București – Cardiff doar până la finalul acestei luni.
Astfel, data de 27 ianuarie va fi ultima zi când Wizz Air va mai face legătura între București și Viena. Pe această rută rămânând în continuare, din luna februarie, doar zborurile operate de Ryanair și Austria Airlines.