După un mic dejun, de data asta frugal, pentru că se anunța o zi frumoasă a cărei dimineață, nu voiam nici în ruptul capului s-o ratez tândălind prea mult la masă, s-a decis de către cei prezenți, în unanimitate și la insistențele mele, să mergem la gârlă.
Urmare de AICI
Pentru cineva care n-a mai fost niciodată la gârlă, termenul sună peiorativ, însă nicio zi de vară petrecută la țară nu se poate compara vreodată cu ziua pe care ți-o petreci la scăldat. Drumul până acolo, spre încântarea mea, a fost plin de alte aventuri pentru că unchiul, cufundat în poveștile despre locurile în care ne aflam, a ratat intrarea pe care o știa el spre un mal ceva mai lin al Buzăului, o zonă perfectă pentru scăldat, motiv pentru care furăm nevoiți a face un mic ocol “per pedes” până la locul de scăldat.
Cărarea îngustă, vizibil trezită din somnolența amiezei de călcătura noastră printre florile câmpului, aliniați “în șir indian”; lăcustele zăbăuce ce săreau speriate în lături; tufele grizonate și înțepătoare de cătina, îndoite sub povara fructelor portocalii; firele mici și unduitoare de apă ale Buzăului desprinse pe alocuri din albia cea mare și răsfirate precum degetele unei mâini, pe care le traversam sărind pe bolovani, pășind cu grijă pe spinarea lor în echilibru instabil; bătrâna cale ferată neelectrificată ce urcă unduit înspre Nehoiu, ascunsă bine de tufele de coarne și poroambe acre, ce-am traversat-o în emoția unor salturi grijulii; toate astea și multe altele neîmpărtășite aci mi-au amintit iremediabil de copilăria petrecută la țară, o copilărie de care, poate, doar câțiva se mai bucură astăzi…
Citește continuarea pe www.vacanta-ta.ro.
