În prezent, odată cu relaxarea condițiilor de intrare în Israel, sunt șase companii aeriene care operează ruta București – Tel Aviv. Zilnic, de pe Otopeni, cel mai mare aeroport al țării, decolează spre Israel 5 zboruri.
Prețul unui bilet de avion începe de la 90 de euro de persoană, dar acesta poate ajunge și la 250 de euro în zilele mai solicitate.
Ruta București – Tel Aviv operează în prezent mai multe companii aeriene: Wizz Air, Blue Air, Tarom, El Al, Israir și Arkia. Ultimele două sunt folosite îndeosebi de cetățenii israelieni.
Începând cu data de 1 martie 2022, turiştii de orice vârstă, pot intra în Israel indiferent dacă sunt sau nu vaccinaţi. Singura condiţie impusă de statul israelian constă în două teste PCR, unul efectuat înainte de zbor şi celălalt la aterizarea în Israel. Până la sosirea rezultatului sau maxim 24 de ore, turiştii vor trebui să se autoizoleze la adresa pe care o vor declara. Nu se acceptă teste antigen.
Pentru a fluidiza călătoriile în Israel şi pentru a se asigura că turiştii sunt informaţi corect referitor la cerinţele ce trebuie îndeplinite înaintea şi în timpul călătoriei, Ministerul Turismului din Israel a creat şi o pagină web dedicată condiţiilor de călătorie în contextul COVID: https://israelsafe.com.
Deși cele 36 de zboruri săptămânale par a fi destul de multe, destinația în sine mai are mult până a atinge valorile de dinaintea pandemiei. Atunci, în fiecare săptămână, existau 60 de zboruri București – Tel AViv.
