fbpx

WhatsApp Image 2019-01-03 at 11.52.35.jpeg

Cafeaua deja a devenit un aspect banal în zilele noastre. Te trezești? Bei cafea. Mergi la locul de muncă? Bei cafea. Stai până târziu? Bei cafea. Intri în bucătărie, îi simți aroma și te gândești că nu strică încă o ceașcă de cafea. Ei bine, dacă tot o consumăm în cantități mari, măcar să o bem pe cea mai bună. Astfel, după ce am întrebat niște prieteni unde se bea cea mai bună cafea în Ploiești, am ajuns la Room 26.

Pentru un început aș vrea să spun că sunt bucuroasă că am ajuns la ei. Mi-am propus de mult timp să merg cu niște prietene și de fiecare dată planurile se schimbau. Trec mai mereu prin fața cafenelei și vă mărturisesc că aspectul minimalist mi-a furat privirile din prima. Lăsând părerile mele la o parte, trebuie să vă povestesc cine se află în spatele idei și de ce Room 26.

Ei bine, în spatele acestei „camere” se află doi prieteni din copilărie, Mihai Stan și Ion-Andrei George. Sună a clișeu, nu? Doi prieteni din copilărie ajung la maturitate și deschid ceva împreună? Nu e, chiar așa s-a întâmpla.

Publicitate - continuă să navighezi
Continuă să citești

Mihai este Barista de mai bine de 3 ani, a lucrat în mai multe cafenele de specialitate în București, unde s-a perfecționat în acest domeniu. De altfel, a desfășurat și mici traininguri de barista basic în câteva baruri din București și a încheiat cu succes și un proiect de consultanță într-o locație din Calea Dorobanți.

În schimb, Andrei a fost plecat în UK pentru a studia managementul afacerilor în turism. El a lucrat în domeniul barurilor și restaurantelor câțiva ani, în diferite țări din Europa. Inițial, Andrei voia ca după terminarea studiilor să înceapă o afacere proprie, o gelaterie/waffle house în Cipru.

Planurile se schimbă însă, iar o reîntâlnire a celor doi prieteni a dus la conceptul Room26. O combinație între cele două pasiuni, cafea și arta patiseriei.

Ideea de a deschide o cafenea specialty în Ploiești le-a venit în urma dorinței de a aduce ceva de calitate în orașul lor. Și-au propus să surprindă iubitorii de cafea, să pună accent pe calitate și să se focuseze pe clienți. De altfel, așezarea cafenelei a fost un alt factor de decizie, voiau un spațiu foarte central.

Așa au ajuns pe Bulevardul Castanilor. Dacă mă întrebi pe mine, o să răspund că nu e nimic mai încântător decât să-ți bei cafeau pe Bulevard, poate și pentru că sunt studentă la Litere.

Cât despre „De ce Room26?”, aceștia au afirmat că este exact cum se aude. O cameră cozy pe bulevard, la numărul 26. V-am spus că design-ul minimalist mi-a atras atenția și asta au vrut și ei. Are un aspect plăcut, unde te poți opri oricând să savurezi o ceașcă de cafea.

Dacă tot e vorba de cafea, am să vă spun și ce puteți încerca la Room26. Andrei și Mihai mi-au transmis că: „În shopul nostru veți găsi doar cafele single origin, 100% Arabica, nu suntem adepții blendurilor, nu ne displac aceste mixuri, dar pentru moment ne dorim să împărtășim povestea țărilor principal producătoare și să ne bucurăm de fiecare origine și microfermă în parte”.

De altfel, acolo veți găsi cafele cu prăjire medium light și/sau omniroast pentru ambele metode de preparare, expresso și filtru (aeropress). Cafeaua lor provine de la prăjitorii din România, încă de la deschidere cei doi lucrează împreună cu microprăjitoria Claro și, pentru că au fost impresionați de cafelele de la Bob Coffee Lab, aceștia au o colaborare de aproape un an de zile.

Totodată, la întrebarea „Cum a fost primită ideea de cafenea specialty în Ploiești?”, cei doi au răspuns că uneori publicul trebuie educat în acest sens, dar au fost suprinși să afle că există un număr mare de oameni care apreciază ceva nou.

Cei doi prieteni au și planuri de viitor, întrucât vor să deschidă un shop cât mai curând în București. Cum locul Room26 nu este deschis de mult, vor mai apărea mici schimbări pentru a ajunge la standardele pe care și le-au impus. De altfel, în prezent există mese afară, se organizează sesiuni de degustări, seri cu muzică, cocktailuri și tot felul de evenimente.

Am tras și o concluzie. Am ajuns la Room26, am gustat cafeaua și am doar cuvinte de laudă. Vă mărturisesc că am să devin un client fidel și am să-mi duc toți prietenii. Ideea lor este mai mult decât binevenită, mereu mi-am dorit în Ploiești un mic loc de unde poți lua o cafea bună, făcută cu pasiune.

Cred că nu e nimic mai impresionant decât doi tineri care vor să aducă ceva nou într-un oraș în care monotonia e la ea acasă. Sper să reușim să scăpăm de obișnuință și să ne bucurăm de ce are de oferit Room26.

WhatsApp Image 2019-01-03 at 11.52.36.jpeg

WhatsApp Image 2019-01-03 at 11.52.35(2).jpeg

WhatsApp Image 2019-01-03 at 11.52.35(1).jpeg

WhatsApp Image 2019-01-03 at 11.52.35.jpeg

WhatsApp Image 2019-01-03 at 11.52.34.jpeg

Contactează Redacția Observatorulph.ro pe WhatsApp la: 0726.221.596 - doar text, foto și video.
Sunday Brunch El Camaron Ploiesti

banner sos deces ultim 300 copyright.jpg
harold.jpg
970.jpg