Alegerile europarlamentare se vor desfășura în perioada 6-9 iunie 2024 și va avea loc în toate statele Uniunii Europene, a fost anunțul făcut de șefa Parlamentului European, Roberta Metsola.
Alegerile au loc o dată la cinci ani, fiind cele mai mari alegeri transnaționale din lume. Peste 400 de milioane de persoane cu drept de vot sunt chemate să voteze pentru reprezentanții lor politici în Parlamentul European.
În urma alegerilor, Parlamentul va vota pentru alegerea noului șef al Comisiei Europene, care este organul executiv al UE și aprobarea a întregii echipe de comisari.
În România alegerile europarlamentare din 2024 vor avea loc pe data de 9 iunie.
Acestea sunt primele alegeri din anul electoral 2024, în același având loc și alegerile locale, parlamentare și prezidențiale.
În Parlamentul European sunt 705 deputați aleși în cele 27 de state membre ale UE. Din anul 1979, deputații sunt aleși prin vot universal, pentru o perioadă de cinci ani.
În urma ieșirii Marii Britanii din Uniunea Europeană, României i-a revenit un număr de 33 de deputați europeni.
