cantemir negociator

De cele mai multe ori când o persoană amenință că își ia viața și că se aruncă de la înălțime de pe vreun bloc din centrul Ploieștiului apare Cantemir, personaj cunoscut în municipiu drept un reprezentant la comunității rome. Acesta începe să vorbească persoanele ajunse în situații disperate și până la urmă, le face să coboare. Chiar dacă la fața locului sunt prezenți de fiecare dată reprezentanți ai ISU, Poliției, SAJ, Jandarmeriei, dar și ai Poliției Locale cel mai bun negociator este Cantemir.

 

Cum s-a ajuns în această situație? IJP Prahova are personal specializat în negocieri doar că... nu poate interveni pentru că nu există un cadru legal în baza căruia să acționeze. 

Cantemir, ”negociatorul” Poliției la tentativele de sinucidere din Ploiești. Cum dă clasă polițiștilor

 

IJP Prahova transmite că la acest moment modul de acțiune în situațiile de în care se solicită prezența unui negociator al Poliției este în curs de reglementare, la nivelul structurilor MAI abilitate să intervină în astfel de situații existând, în faza de consultare un proiect de procedură care urmează să fie înaintat spre aprobare Ministerului Afacerilor Interne. Vezi mai jos răspunsul complet: 

26153