Cea mai mică ploaie reprezintă pentru peste 10.000 de prahoveni un adevărat coșmar. Este vorba de locuitorii din orașul Breaza care, ori de câte ori debitul râului Prahova crește sau scade, apa de la robinet se înroșește. Motivul? 80% din populația localității este alimentată dintr-o stație de epurare și tratare a apei veche de când lumea. Vestea proastă este că, în ciuda solicitărilor cetățenilor, autoritățile dau neputincioase din umeri.
Mai mulți cititori ai observatorulph.ro ne-au reclamat, în ultima perioadă, faptul că apa care curge la robinetele din Breaza este extrem de murdară și de-abia dacă poate fi folosită ca apă menajeră. Oamenii dau vina pe microhidrocentralele pe care autoritățile județene le construiesc pe râul Prahova și pe vechimea rețelei și a stației de tratare. ”În cazul meu, este vorba de o stradă care se află în partea de centru-sus a localității, dar situația este aceeași de ani de zile în toată Breaza. 80% din localitate e cu problema asta. 20% din locuitori sunt conectați la alt izvor, unde apa este OK. Hidroprahova are mâinile legate pentru că cei de la CJ nu își fac treaba. Am pus poza pe care v-am trimis-o și pe pagina de Facebook a Consiliului Județean, însă ea a fost ștearsă. În ultimii ani, problema s-a agravat din cauza volumului scăzut de apă ce rămâne pentru alimentare, odată cu instalarea microhidrocentralelor de pe Prahova. Situația e dezastruoasă, Consiliul Județean se pare că are probleme mari în a rezolva problema. Le place foarte mult politica de "'cult al personalității'', dar nu au capacitatea de a fi cu picioarele pe pământ. Noi plătim această apă murdară și avem pretenția ca aleșii să rezolve problema în favoarea cetățenilor, nu de a face publicitate Președintelui CJ sau politicienilor”, ne-a mărturisit Ciprian Nanu, unul dintre locuitorii nemulțumiți de calitatea apei în orașul Breaza.
Cornu şi Buşteni, pe lista localităţilor finanţate de guvern. Vezi lista completă
Contactat de observatorulph.ro, primarul din Breaza, Constantin Bălășescu, a recunoscut problema calității apei potabile, însă susține că aceasta va fi rezolvată de-abia peste doi ani, când se va finaliza proiectul de aducțiune a apei din lacul Paltinul. ”Este o problemă foarte veche. Operatorul este Hidro Prahova. Ei au în exploatare absolut toate rețelele și, normal, dânșii ar trebui să dea o explicație. Nu vreau, însă, să arunc pisica în ograda altuia. Avem un proiect cu Consiliul Județean și alte proiecte ale noastre. Cel cu CJ Prahova urmează să se înceapă anul acesta iar problema în ceea ce privește calitatea apei va fi rezolvată cel mai probabil la finele anului 2015, când aducțiunea de apă de la barajul Paltinu va fi construită și pusă în funcțioune. Sursa principală de apă, în momentul de față, pentru mare parte din localitate este râul Prahova. Mai avem și Izvorul Sunătoarea, însă debitul mult prea mic de apă al acestuia nu permite alimentarea întregii localități. Partea de oraș care este alimentată din râul Prahova suferă fiindcă există o stație de epurare și tratare a apei veche, care nu face față. Repet, până la finalul anului 2015, problema va fi rezolvată”, ne-a declarat Constantin Bălășescu.
Directorul Hidro Prahova are cotă parte din facturile populaţiei!
De partea cealaltă, reprezentanții Hidro Prahova recunosc problema calității apei în Breaza, însă susțin că, ori de câte ori apa devine nepotabilă, cetățenii sunt înștiințați. ”Situația alimentării cu apă potabilă a orașului Breaza este una specifică, având în vedere că localitatea nu dispune de o stație de tratare a apei. O dată cu demararea lucrărilor contractului de lucrări "Captare Valea lui Bogdan, SPA Breaza și Comarnic, extindere rețea de distribuție a apei în orasele Breaza și Comarnic, jud. Prahova", contract ce face parte din proiectul implementat de societatea noastră prin programul POS Mediu, aceasta problemă va fi rezolvată. De menționat este faptul că, de fiecare dată când turbiditatea apei este crescută, urmare a precipitațiilor abundente din zonă, SC Hidro Prahova SA, prin sucursala Breaza, avertizează populația prin anunțuri publice că apa furnizată poate fi folosită doar în scopuri menajere, conformându-se astfel recomandărilor DSP Prahova”, ne-a declarat Liliana Donciu, reprezentantul companiei Hidro Prahova.
De ce Hidroprahova furnizează apă după program. Lista comunelor cu probleme.
Până când autoritățile abilitate vor finaliza proiectele pe care le au în plan pentru rețeaua de apă din Breaza, locuitorii de aici nu au decât să se roage la Dumnezeu ca vremea să nu fie nici prea secetoasă și nici prea ploioasă.
Așa arăta apa de la robinet, ieri, la Breaza: