- Publicitate -

Tariful apei de criză la HidroPrahova, decis de șefi de parcări la București, Conpet și Cadastru

Este normal ca aproape 100.000 de clienți ai HidroPrahova afectați de criza apei să plătească prețul întreg? Vorbim de o apă care nu poate fi folosită decât în scop menajer! Încercând să aflăm ce se va întâmpla cu tariful apei care nu poate fi consumată în 13 localități din județ, am dat peste CV-urile membrilor Consiliului de Administrație ai HidroPrahova.

- Publicitate -

Din 28 noiembrie, aproape 100.000 de prahoveni nu au apă potabilă la robinete. Criza a fost provocată de aluviunile aduse de ploile abundente în lacul de acumulare de la Paltinu. Acesta, la momentul respectiv, avea un grad de umplere de numai 16%. S-a ajuns aici după ce lacul a fost golit parțial și controlat de Apele Române. Motivul? Efectuarea unor reparații, care au rămas, după incident, în ”așteptare”, cel puțin șase luni.

Vinerea trecută, HidroPrahova a reluat furnizarea apei în cele 13 comune și orașe afectate, însă doar în scop menajer. Apa de la robinete va fi declarată potabilă doar după ce Direcția de Sănătate Publică Prahova va constata că analizele de laborator vor ieși în parametri normali pentru consumul uman.

- Publicitate -

Vorbim de Câmpina, Breaza, Băicoi, Adunaţi, Cornu, Poiana Câmpina, Şotrile, Băneşti, Brebu, Telega, Floreşti, Vărbilău şi Aluniş. Când se va întâmpla acest lucru? Cel mai devreme peste câteva zile.

Directorul HidroPrahova: ”Vom face o socoteală”

La ultima conferință de presă organizată de Consiliul Județean Prahova pe tema crizei apei, reporterul Observatorul Prahovean l-a întrebat pe directorul HidroPrahova, Andrei Bontic, ce se întâmplă cu tariful cât timp apa nu este potabilă? Acesta a refuzat să ofere un răspuns clar.

”Bună întrebare! Deși nu noi am generat această criză și deși nu avem nicio răspundere în toată nebunia asta care s-a întâmplat, HidroPrahova este cel care plătește. (…) De data aceasta nu avem nicio vină. Vom face o socoteală și vom face o comunicare publică despre cât ne-a costat pe noi această criză. Este prevăzută în contract o bonificație pentru apa care nu îndeplinește criteriile de potabilitate. Cum a mai fost și în alte localități precum Breaza. Dar asta urmează să o analizăm într-o ședință de Consiliu de Administrație” a spus atunci Bontic.

- Publicitate -

VIDEO Momentul poate fi urmărit de la minutul 15 și 30 de secunde

Cu cât ar putea fi redus tariful până când apa este declarată potabilă

Observatorul Prahovean a revenit astăzi asupra subiectului. Iar reprezentanții HidroPrahova au transmis că, până în prezent, nu s-a luat o decizie cu privire la o posibilă reducere a facturilor locuitorilor din zonele afectate de criză.

”O astfel de decizie trebuie luată de Consiliul de Administrație. Este posibil ca zile acestea să se întrunească. În situații asemănătoare, când apa nu a fost potabilă, tariful a fost redus cu 30%” a fost răspunsul primit de la compania de apă a Consiliului Județean Prahova.

Într-o astfel de situație se află, chiar și în această perioadă, comuna Mănești. Aici, apa livrată la robinetele localnicilor nu este potabilă.

- Publicitate -

Contactat de Observatorul Prahovean, primarul comunei Mănești, Constantin Nițoi, a confirmat informația:

”Tariful la apă de la HidroPrahova pentru comuna noastră este mai mic cu 30% din cauza depășirilor la arsen pentru care apa nu este potabilă”.

Cine decide reducerea tarifului HidroPrahova

Consiliul de Administrație al HidroPrahova, operatorul de apă și canalizare al Consiliului Județean Prahova, este condus de Adrian Bucur (președinte). Membrii CA-ului sunt: Ioan Voicu, Circioreanu Mihai, Geanina Gheoca, Ionuț Dumitrescu, Alina Costache și Mihai Slăvescu.

Președintele CA-ului, fost candidat PSD la parlamentare și absolvent de Spiru Haret

bucur ionut presedinte ca hidroprahova

Președintele CA-ului, Adrian Bucur, este absolvent al Universități Spiru Haret București, Facultatea de Drept și Administrație Publică. În prezent este director general adjunct 2 la Conpet.

- Publicitate -

În CV-ul său mai figurează o activitate în cadrul ISU Prahova, ca și cadru militar (2007-2012), dar și alte funcții deținute în Conpet. este vorba de coordonator Programe Europene sau Șef birou Situații de Urgență. A mai fost membru în Consiliul de Administrație al RASP Ploiești. Se declară cadru didactic la UPG Ploiești – Facultatea de Inginerie a Petrolului și Gazelor.

În ceea ce privește cariera politică, Bucur este membru PSD. A mai fost consilier local la Berceni, consilier județean și consilier parlamentar. Iar la alegerile parlamentare din 2024 a figurat pe lista PSD Prahova la Camera Deputaților. CV-ul său poate fi consultat aici: CV-Adrian-Ionut-Bucur-hidro

bucur ionut presedinte ca hidro prahova

Pe site-ul Hidro Prahova nu sunt disponibile declarațiile de avere și de interese ale acestuia.

- Publicitate -

Ion Voicu: De la Spitalul de Obstretică la Conpet și HidroPrahova

Ion Voicu, membru în CA, este de profesie economist, aboslvent de ASE și este angajat tot la Conpet, la Biroul Corp Control. În cadrul aceleiași companii a mai deținut funcția de Director General Adjunct 2 (în 2018). Înainte de Conpet a lucrat la Parcul Industrial Brazi (2016-2018), ca director adjunct și a mai fost director financiar la Spitalul de Obstretică Ginecologie Ploiești în perioada 2013-2016. CV-ul său este disponibil aici: scan0276

Mihai Leonard Circioreanu, specialst în parcările din București

Un alt membru în CA-ul de la HidroPrahova, este Mihai Leonard Circioreanu. Potrivit CV-ului său, acesta este în prezent șef Serviciu coordonare inspectori de control parcaje la Compania Municipală Parking București SA, pe care a și condus-o timp de două luni anul acesta.

Printre atribuțiile de serviciu pe care le are în prezent la Compania Municipală Parking București SA se numără: coordonarea activității echipelor de inspectori de control care verifică în teren plata taxelor de parcare, planificarea si monitorizarea zilnică a traseelor de control pentru acoperirea eficientă a parcajelor aflate în administrarea companiei.

- Publicitate -

De asemenea, este și economist la Asociația Arca Lui Norocel, un ONG care militează pentru drepturile animalelor. În trecut, a mai fost angajat la companii precum Grinseg Construct, Fibec Holding SA și Edilconst.

Circioreanu este abolvent al Facultății de Management-Marketing la Universitatea Română- Americană (2002-2006). CV-ul său, aici: Circioreanu-Mihai-Leonard-CV

Potrivit declarației de avere, acesta a câștigat de la compania de parcări a Primăriei București venituri nete de 106.062 lei, are un apartament în București, dar și datorii de 430.000 lei – un credit bancar cu scadență în 2049.

- Publicitate -

Geanina Gheoca, consilier juridic la Cadastru și fost operator gestiune la un depozit în Irlanda

geanina gheoca membru ca hidroprahova

Geanina Gheoca este, pe lângă membru în CA la HidroPrahova, consilier juridic la Oficiul pentru Cadastru Prahova (din 2020). Până atunci a mai fost administrator la un SRL, operator gestiune depozit în Dublin, Irlanda și consilier juridic la un SRL, respectiv cabinet de avocatură.

Și aceasta este absolventăă de facultate la ”privat”. Mai precis, a absolvit în 2011 Facultatea de Drept și Administrație Publică – Specializare Drept – Universitatea Spiru Haret Bucureşti, Bucureşti (România). CV-ul său, aici: Gheoca-Geanina-Mihaela-CV

În declarația de avere Geanina Gheoca a menționat două apartamente, în Ploiești și București, un Opel Corsa, venituri anuale de 78560 lei de la OCPI Prahova, dar și datorii bancare de 270147 lei dintr- un credit scadent în 2032.

Ionuț Dumitrescu, responsabil în reducerea procentului de apa care nu aduce venituri

ionut dumitrescu membru ca hidroprahova

Ionuț Dumitrescu este din 2022 și până în prezent Manager Departament Apa la SC Process Engineering SRL- Klarwin. Aceasta este o companie privată, specializată în echipamente industriale pentru instalații de filtrare și purificare a fluidelor și tratare a apei. În fișa postului figurează ”Responsabil în reducerea procentului de apă care nu aduce venituri pentru toți operatorii regionali de apă/canal cu care acesta colaborează, atât în România cât și în Ungaria și Republica Moldova”.

Înainte de a pleca în ”privat”, a fost angajat la Hidro Prahova (2021-2022) ca director Tehnic-Exploatare și la Veolia-Apa Nova Ploiești (2019-2021). Este absolvent al Universitatii de Petrol si Gaze Ploiesti,  Specializarea: Geologia Resurselor Petroliere – Inginer Geolog. CV-ul său, aici: Dumitrescu-Ionut-CV

Alina Slăvescu, angajată la Romsilva și administrator la HidroPrahova și Parcul Industrial Ploiești

 

Alina Costache, un alt membru al CA-ului de la Hidro Prahova, este angajată a Romsilva, la Achiziții și mai este membru în CA-ul de la Parcul Industrial Ploiești.

A aboslvit Școala Nationala de Studii Politice si Administrative SNSPA, Facultatea de Administratie Publica. CV-ul său poate fi consultat aici: scan0278

Mihai Slăvescu, specialist în CA-uri

Mihai Slăvescu este șef Serviciu Prevenire și Protecție la Romgaz, filiala Depogaz Ploiești. Acesta a mai fost membru în CA-ul la ESZ Prahova, fix compania de stat a Apelor Române acuzată că a lăsat HidroPrahova fără apă, în urma opririi stației de tratare a apei din Paltinu de la Voila. În trecut, a mai fost și în CA-ul de la Termo Ploiești.

Este inginer electromecanic, absolvent al Universității de Petrol și Gaze Ploiești (2010-2015) și are un master în curs la Inspectie, expertiză și legislație în siguranta alimentelor, protectia mediului si protectia consumatorului la Universitatea privată BIOTERA.

Potrivit declarației sale de avere, Slăvescu are un teren în comuna Bucov, nu și o locuință. A câștigat de la Depogaz venituri nete de 195.554 lei, iar din indemnizația de membru în CA-ul de la ESZ Prahova suma de 52062 lei.

Așadar aceștia sunt cei 7 membri ai CA-ului de la HidroPrahova care ar trebui să decidă prețul apei livrate în 13 localități fără să fie declarată potabilă.

HidroPrahova, în topul celor mai scumpi operatori de apă și canalizare din țară

Hidro Prahova este al doilea cel mai scump operator, cu 18,51 lei/metru cub, fără TVA (9,66 lei apa potabilă și 8,85 lei canalizare), după Apa Serv Piatra Neamț, care are un tarif de 18,6 lei/metru cub, fără TVA(8,82 lei la apă și 9,78 lei la canalizare).

Cel mai ieftin tarif din țară este practicat de Apa Nova Ploiești, potrivit ANRSC, 5,28 lei/mc pentru apă și 2,35 lei/mc la canallizare.

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

1 COMENTARIU

  1. Mai jos sunt tarifele practicate de APA NOVA firma cu capital francez.

    Apa Nova Ploiești practică tarife unice pentru toţi clienţii:
    Apă potabilă: 4,76 lei/mc (exclusiv TVA); 5,28 lei/mc (TVA 11% inclus).
    Canalizare: 2,12 lei/mc (exclusiv TVA); 2,35 lei/mc (TVA 11% inclus).
    Tarifele (exclusiv TVA) sunt aprobate de Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice (ANRSC), prin Decizia președintelui nr. 176/23.11.2023, și avizate de Municipiul Ploiești, prin HCL nr. 603/16.11.2023.

    Începând cu data de 01.01.2026, prețul pentru apă potabilă și tariful pentru canalizare – epurare se ajustează astfel:
    Apă potabilă: 6,80 lei/mc (exclusiv TVA); 7,55 lei/mc (TVA 11% inclus).
    Canalizare: 3,22 lei/mc (exclusiv TVA); 3,57 lei/mc (TVA 11% inclus).
    Ajustarea tarifară este aprobată de Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice (ANRSC) prin Decizia nr. 144/24.11.2025.

    Tarifele de la HIDRO-PRAHOVA le simtiti pe propria piele. Aceasta este diferenta dintre administrare privata si monopol judetean in domeniul apei.

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Cât costă, de fapt, încălzirea în Ploiești: centrală proprie vs. Termo

Luna ianuarie a adus facturi mai mari la încălzire...

100.000 de prahoveni fără apă: vinovat identificat, dar nimeni sancționat. Riscul rămâne

Peste 100.000 de prahoveni au rămas fără apă potabilă...

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -