Campania ”Din Prahova pentru România” reunește cei mai de succes actori ai scenei economice prahovene, de la antreprenori locali la multinaționale care aduc plus valoare comunității și care sunt recunoscute la nivel național ca repere în business.
Activitățile economice ale firmelor din Prahova aduc plus valoare nu doar în plan financiar. Se asigură locuri de muncă, se plătesc taxe și impozite, sunt generate investiții pentru comunitate. Este esențial să cunoaștem și cum se implică acești actori economici în sprijinul oamenilor, cum înțeleg să susțină proiecte comunitare importante.
Compania OMV Petrom susține proiecte sociale cu impact pentru viața comunităților din Prahova, din domeniile sănătate, educație și mediu
OMV Petrom se implică activ și permanent, compania fiind atentă la nevoile comunității. Așa s-au concretizat proiecte precum Sănătate în Vecinătate, modernizarea Spitalului Județean de Urgență din Ploiești, Fondul Prahova pentru Educație, renovarea și eficientizarea energetică a școlilor – România Eficientă, împăduriri – România Plantează pentru Mâine și multe altele.
În ultimii 3 ani, valoarea acestor proiecte a depășit 10 milioane de euro
Deși nu este singurul proiect de implicare al OMV Petrom, cu siguranță renovarea și dotarea SJU Ploiești este cel mai semnificativ din ultimii ani.
Necesitatea investițiilor în cea mai importantă unitate medicală din Prahova s-a concretizat într-un proiect prezentat companiei. Și cum proiectele bune au mereu succes, decidenții din cadrul companiei nu au stat pe gânduri, iar răspunsul a fost afirmativ.
Începutul… (2022)
OMV Petrom, cel mai mare producător integrat de energie din Europa de Sud-Est, a susținut modernizarea Spitalului Județean de Urgență Ploiești „Dr. Constantin Andreoiu” cu 3 milioane de euro. Unitatea medicală este cea mai importantă din Prahova, fiind singurul spital din zonă cu secții de chirurgie plastică, micro-chirurgie reconstructivă și tratare a pacienților cu arsuri.
Christina Verchere, CEO OMV Petrom: „Suntem bucuroși că putem contribui la dotarea Spitalului Județean de Urgență din Ploiești „Dr. Constantin Andreoiu” cu echipamente moderne, care îmbunătățesc calitatea serviciilor medicale și siguranța pacienților. Acest proiect este deosebit de important pentru noi și întărește parteneriatul solid pe care l-am construit cu comunitatea de aici. În paralel cu investițiile pe care le realizăm și locurile de muncă pe care le asigurăm în Ploiești și județul Prahova, suntem implicați în numeroase alte proiecte sociale dezvoltate în beneficiul comunităților locale.”
Etapa a doua a renașterii SJU Ploiești
OMV Petrom, suplimentează contribuția pentru modernizarea blocului operator al Spitalului de Urgență Ploiești cu circa 2 milioane de euro. Această contribuție suplimentară se adaugă sponsorizării în valoare de 3 milioane de euro din 2022.
A treia etapă a contribuției OMV Petrom a ridicat investiția la 7 milioane de euro
Christina Verchere, CEO OMV Petrom: „Spitalul Județean de Urgență Ploiești este un reper important pentru locuitorii județului Prahova, de aceea am decis să suplimentăm contribuția noastră, astfel încât întregul bloc operator să poată fi modernizat.
Suntem onorați să facem parte din acest important proiect de sănătate pentru județul Prahova și le mulțumesc medicilor și personalului medical pentru angajamentul lor față de sănătatea pacienților. Le mulțumesc de asemenea autorităților locale pentru ajutor. OMV Petrom este și va continua să fie un partener implicat în această comunitate.”
Pe lângă susținerea sistemului de sănătate din Prahova, OMV Petrom s-a implicat și în proiectele majore din educație
„Fondul Prahova pentru Educație” este un fond de finanțare privată coordonat de Fundația Comunitara Prahova, finanțat de OMV Petrom, pentru a susține proiecte educaționale dezvoltate de către organizații neguvernamentale, unități de învățământ sau instituții publice din județul Prahova.
OMV Petrom susține Fundația comunitară Prahova înca de la prima ediție a Fondului pentru Educație, adică de 3 ani.
În 2024, Fundația Comunitară Prahova a lansat a treia ediție a „Fondului Prahova pentru Educație”. În urma acestuia, au primit finanțare 17 proiecte medii și mari educaționale din județ, proiecte care au potențialul de a transforma comunitatea și de a oferi un mediu propice dezvoltării copiilor.
Menționăm câteva dintre proiectele finanțate:
Asociația Curba de cultură – Proiectul „CreatiLab” (146.144 de lei) – amenajarea unui laborator STEAM la Centrul de Tineret Măneciu pentru familiarizarea copiilor și tinerilor din Izvoarele, Măneciu și comunele adiacente cu aplicații practice din domeniile științifice
Asociația de părinți Școala „H.M. Berthelot” Ploiești – Proiectul „Educație în armonie cu natura la școală” (175.000 de lei) – amenajarea unui foișor în curtea școlii pentru desfășurarea unor activități educative și de dezvoltare personală
Filarmonica „Paul Constantinescu” Ploiești – Proiectul „Hub Muzical Hoinar” (100.000 de lei) – facilitarea accesului copiilor din mediul rural la educația muzicală de calitate, prin activități educaționale desfășurate într-un hub muzical mobil.
Doar in 2024, OMV Petrom a sprijinit activitățile Fondului cu 2.000.000 lei, din care valoarea granturilor nerambursabile este de 1.750.000 lei.
OMV Petrom și-a asumat misiunea de a investi în proiecte de mediu
Cu o contribuție de 11,82 milioane de euro, programul “România plantează pentru mâine” este cea mai mare inițiativă de plantare finanțată din fonduri private din România.
În cadrul acesteia peste 2.800.000 de puieți au fost plantați pe mai mult de 550 de hectare, în perioada 2020-2023.
În cei 4 ani, campania de plantare a adunat laolaltă peste 22 000 de voluntari, în cadrul a 210 evenimente dedicate plantărilor în 33 de județe și 130 de comunități.
Desigur, Prahova a fost o prioritate a acestui program al OMV Petrom: între 2019-2024 au fost făcute 32 de plantări care au condus la un sfert de milion de puieți plantați și la 60,8 de hectare împădurite.
Proiectele susținute prin finanțările OMV Petrom au devenit realități în Prahova. Proiectele enumerate sunt doar câteva exemple semnificative, compania susținând mult mai multe proiecte care adresează nevoile comunității din Prahova.
Așa cum au afirmat de fiecare dată și întotdeauna și-au respectat promisiunile, reprezentanții companiei spun și acum că implicarea va continua într-o comunitate care merită să beneficieze, o dată în plus, de succesul economic al OMV Petrom.

Și spitalul de pediatrie se schimba .Poți spune că se transforma într-o uzină la câtă tubulatura este pusă pe fața clădirii .
Dincolo de proiectele CSR ale mult hulitelor multinationale autoritatile locale ce fac ? dincolo de problemele marginale, ca sa nu zic hilare, e.g. floraresele, robotica, statuia MV, ce se face cu termoficarea, cu spitalul de copii la ipcup, cu iesirea spre targoviste, cu …., si cu…, hai sictir de incapabili ca nu sunteti in stare sa faceti nimic.