”Telenovela” luminițelor de sărbători la Ploiești este departe de a se fi încheiat. Primarul Andrei Volosevici a cerut companiei Luxten să folosească și culoarea roșie, nu doar galben și albastru (sigla PNL). Acum, în bugetul alocat iluminatului festiv figurează suma de 14 lei.
Inițial, compania Luxten a propus Primăriei Ploiești un anumit model de decorațiuni, însă edilul Andrei Volosevici a considerat că folosirea unor culori precum galben și albastru nu este tocmai oportună, acestea fiind asociate liberalilor.
Pentru că informațiile au apărut în Observatorul Prahovean, același Andrei Volosevici s-a supărat și pe PSD Ploiești.
Detalii aici: Volosevici s-a supărat (și) pe PSD Ploiești: ”Pe acest grup eu nu mai discut nimic. Hai, la revedere!” [AUDIO]
Totuși, compania Luxten a ținut cont de preferințele primarului în materie de cromatică a luminițelor de sărbători și a refăcut propunerea.
Astfel, în noile planșe au fost incluse și beculețe roșii, culoarea predominantă din sigla PSD, partid din partea căruia Volosevici va candida pentru un nou mandat la Primăria Ploiești.
Iată cum arată ultima propunere făcută de Luxten pentru luminițele de sărbători, la solicitarea primarului:
Față de anii trecuți, când la această dată era încheiat deja un protocol între Primăria Ploiești și Luxten pentru iluminatul festiv, acum situația este diferită din cauza lipsei fondurilor pentru această activitate.
Într-o adresă transmisă încă din 12 octombrie conducerii primăriei, în atenția edilului Volosevici, Regia Autonomă de Servicii Publice (RASP) Ploiești atrage atenția că pentru activitatea de montare, conectare și închiriere a instalațiilor de iluminat festiv este nevoie de 1.050.000 lei, iar pentru demontarea acestora alți 200.000 de lei în 2024.
”Precizăm că bugetul aprobat pentru servicii de iluminat ornamental pe anul 2023 este de 1.500.000 lei din care a fost plătită suma de 149.986,56 lei (n.r. disponibilul este de 14 lei)” se arată în documentul transmis de RASP conducerii primăriei.
În același document RASP propune rectificarea bugetului local cu 1,5 milioane de lei pentru iluminatul festiv și atrage atenția că pentru montarea instalațiilor de iluminat ornamental este nevoie de o perioadă de o lună și jumătate.
Până la publicarea acestui articol, primăria nu a răspuns RASP-ului cu privire la iluminatul festiv de sărbători.
În anii precedenți, data la care au fost aprinse pentru prima dată beculețele de sărbători a variat între 1 Decembrie, de Ziua Națională a României sau pe 5 decembrie, în Ajun de Moș Nicolae.
Ploiestenii platesc dobanzi si restante si lui Volosevici ii arde de luminite….
Noi vedem rosu in fata ochilor cand vin facturile,el vrea beculete rosii.Sa le bage in … .Sa-i fie rusine.Apropo P.S.D. AVETI GRIJA CU VOLO VE-TI PIERDE.Mai vb. dupa alegeri.SUCCESURI.
Ne am saturat pana in gat de politizarea in exces a tuturor deciziilor.Luati va toate luminitele si spalati va pe cap cu ele neam de hoti si jgodii asta ne mai trebuia sa sarbatorim iarna culorile partidelor voastre