- Publicitate -

Ploieștiul va avea o zonă zero pe măsura forței sale economice

Data:

Lasă un comentariu

Aproape insesizabil, centrul Ploieștiului se schimbă fundamental. Chiar în zona zero, vecinătatea parcului Mihai Viteazul, două noi proiecte rezidențiale încep să sugereze cum va arăta viitorul centru, iar aspectul este, cu adevărat, impresionant.

- Publicitate -

În ultimii ani, odată cu ridicarea unor construcții cu o arhitectură modernă, pe terenul situat între linia de tramvai 101 de pe strada Gheorghe Doja și Parcul Mihai Viteazul de pe Republicii, a apărut noua ”zona zero” a Ploieștiului.

Vorbim de sedii ale unor instituții publice importante, precum Palatul de Justiție sau Inspectoratul de Stat în Construcții (ISC), de blocul de locuințe Urban ICIM, primul de acest tip din centrul Ploieștiului, dar și o cochetă clădire de birouri, clădirea Contec.

După o perioadă de câțiva ani de stagnare, anii de după pandemie accelerează dezvoltarea zonei. Astfel, dacă până acum câțiva ani în această zonă erau terenuri virane, sau case aflate într-un stadiu avansat de degradare, începând din toamna anului trecut lucrurile au început să se schimbe.

-7 grade Celsius în această dimineață la Vârful Omu

Iarna a debutat în zonele montane din țară, inclusiv în cele din județul Prahova, încă de la finalul lunii septembrie. În această dimineață stația...
- Publicitate -

La sfârșitul lunii august 2022, pe strada Bucegi, în spatele clădirii ISC și a Palatului de Justiție constructorul Verytas a început lucrările la blocul Bucegi12 Central Residence.

Un an mai târziu, exact în momentul în care Bucegi12 finaliza lucrările la structura de rezistență a celor 10 etaje și începea compartimentările interioare, în vecinătate, pe strada Ion Maiorescu nr.1, un alt dezvoltator imobiliar prahovean foarte puternic, Grupul Feruccio, finaliza lucrările la cele trei etaje de parcări subterane ale viitorului Feruccio Tower.

În acest context se remarcă și o tendință interesantă pe piața imobiliară din Ploiești, după pandemie. Dezvoltatorii din centru scot pe piață oferte care vor modifica fundamental modul în care se construiește în întreg orașul.

- Publicitate -

Aceștia au introdus în oferta standard dotări precum parcări subterane pe două sau trei niveluri, lifturi care pornesc direct din parcări, spațiu pentru recepție a clădirii, sisteme informatice performante care fac locuințele atât ”safe”, cât și ”smart”.

Tot în dotările standard ale noilor proiecte Bucegi12 și Feruccio Tower este intră și fațadele ventilate, elemente de construcție foarte rar folosite la clădirile de apartamente din Ploiești.

Evident, fiecare proiect în parte specificul său însă, împreună ele nu doar modifică centrul orașului, ci stabilesc standarde aproape obligatorii pentru viitoarele clădiri ale Ploieștiului.

Instanța refuză prescripția în dosarul fraudei electorale de la Ciorani

Curtea de Apel Ploiești s-a pronunțat într-o încheiere cu caracter decisiv în dosarul cunoscut public drept „cazul Ciorani”, referitor la acuzații de furt de...
- Publicitate -

Acesta este punctul de vedere comun al mai multor agenți imobiliari cu care am discutat pentru documentarea articolului. Foarte interesant, specialiștii chestionați mai sunt de acord cu un lucru: acum este cel mai bun moment să cumperi o proprietate în aceste imobile.

Motivul, prognoza pe următorii ani privind evoluția prețurilor imobilelor mai ales în zonele centrale ale orașelor va fi aceea de aliniere la prețurile de pe piața europeană.

Ori, în acest moment, proiectele noi din centrul Ploieștiului oferă clienților construcții la cele mai ridicate standarde, la prețuri uneori la jumătate din prețurile medii pentru construcții similare oriunde în UE. La fel, Ploieștiul are încă prețuri mult sub cele la care se vând proprietăți similare în București sau Brașov.

- Publicitate -

După toate aparențele, în special investitorii în domeniu și persoanele aflate în căutare unui upgrade la locuința actuală cunosc acest lucru și profită de moment.

”În acest moment sunt vândute mai mult de două treimi din apartamentele scoase la vânzare în blocul Bucegi12  Central Residence. Foarte important, acestea s-au vândut încă din faza de proiect, ceea ce arată încrederea pe care oamenii o au în seriozitatea noastră”, declară Aurel Amuza, proprietarul companiei Verytas.

Același tip de optimism îl au și reprezentanții proiectului Feruccio Tower

”Doar ce am început lucrările și au apărut și persoane interesate. Suntem în diferite stadii de negociere pentru aproape 3.000 de metri pătrați”, spune Dan Romeo directorul de vânzări al turnului.

Concluzia, este suficientă o vizită în zonă ca să realizezi că, odată finalizate aceste două proiecte, Ploieștiul va avea o zonă zero, un centru cu adevărat reprezentativ pentru forța sa economică.

- Publicitate -

Ai o informație sau imagini interesante pentru o știre?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Cum ți se pare subiectul?

5 COMENTARII

  1. Dacă Ploieștiul ar avea o grădină botanică cel puțin cum ar avea Clujul nu ar ajunge să fie principala atracție a orașului???!!! Cochetul bloc Contec de ce nu are ieșire pe o alee proprie pe adresa lor???!!! Sunt mândri de obrăzniciile lor???!!!

  2. Este vorba despre publicitate mascata.
    Cumpărați acum ca nu vrea nimeni.
    Păcat!
    Ne mândrim si publicam articole cu betoane si mașini care vor invada parcul si străzile adiacente.
    Zona “zero” a orașul este beton nu verde după cum ar fi trebuit.

  3. Toate orașele din România lăudate cu adevărat și care bucura locuitorii se mândresc cu spații verzi in centrul orașului nu betoane și mesaje gen cumpărați acum ca e convenabil .Nnu e Ok ce se întâmpla . Noi locuimla bloc in zona centrală .

  4. Cateva precizari
    E beton si nu spatiu verde pentru ca s-au construit pe terenuri private. Practic toata zona verde dintre Bucegi si Maiorescu a fost rezidentiala pana cand a venit un „cizmar” cu proiecte de confiscare si demolare. Unde e gard langa Bucegi 12 e plin de vechile fundatii de la casele daramate. Aici e cam ce se vroia construit pe acele terenuri:
    http://republicaploiesti.net/2019/05/casadeculturaastudentilor.html
    Si ar mai fi multe de facut pe acolo: langa Urban ICIM inspre statuie parcarea cu pamant batatorit, cladirile abandonate din spate, pe Maiorescu e inca o casa veche, plus o curte in spate unde e mai mereu plin de gunoaie. Pe Bucegi ani de zile nu puteai sa treci ca sareau cainii pe tine, tot pe Bucegi gunoaie si boschetari in curti. Daca mai punem si Palatul de Justitie care a fost in santier din 1996.
    Nu cumpara nimeni ? Bucegi 12, 86 ap. 60 vandute, 5 rezervate, Contec a fost mereu ocupata, Ferrucio nu stiu ca abia a inceput. Locatia Ferrucio a stat cu gardul ridicat si fundatia sapata din 2007-2008 cand s-a abandonat vechiul proiect de 12 etaje (Primavera Tower).
    Asa ca: Trebuie mai multe spatii verzi? Da. Trebuia schimbata zona asta? Da. Trebuia folosita zona pentru spatiu verde? Da, atata timp cat terenul e achizitionat la pretul corect de catre primarie. Dar atat timp cat primaria nu poate sa refaca placile de granit si marmura de la statuie ce pretentii mai aveti.

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

Provocarea Observatorul Prahovean

Doctor bun

„Am ajuns paralizat la SJU și am plecat pe picioarele mele”

Observatorul Prahovean continuă campania „Doctor bun”  dedicată medicilor apreciați...

Expunerea la soare fără protecție, risc major pentru sănătatea pielii

O singură arsură solară poate avea consecințe pe termen...

Medicul Carmen Ionică m-a salvat după un diagnostic greșit”

Observatorul Prahovean continuă campania „Doctor bun” dedicată medicilor apreciați...
- Publicitate -

Antreprenori de succes

Povestea Alltur, afacerea construită de antreprenorul Liviu Cîrstea

Alltur este un nume cu rezonanţă pe piaţa agenţiilor...

La Bucov, AlpAccess vopsește piese pentru Stația Spațială

AlpAccess este un nume cu rezonanță în domeniul vopsitoriei...

Povestea antreprenorului care extrage parfumul din Ținutul Stejarilor

În Ținutul Stejarilor, acolo unde liniștea naturii vindecă sufletul,...
- Publicitate -

Exclusiv

Instanța refuză prescripția în dosarul fraudei electorale de la Ciorani

Curtea de Apel Ploiești s-a pronunțat într-o încheiere cu...

Golire parțială și controlată a lacului de acumulare Paltinu

Specialiștii Apelor Române au început golirea parțială și controlată...

Ce trebuie să facă locatarii din Ploiești pentru a avea căldură de la Termo

Începând de luni, 29 septembrie, operatorul Termo Ploiești poate...

Când începe furnizarea de căldură la blocurile din Ploiești

Termo Ploiești a început, de vineri, livrarea de căldură,...

Tinerii care au blocat și vandalizat o mașină în trafic la Șirna au fost reținuți

Polițiștii i-au reținut pe cei patru tineri care au...
- Publicitate -

Știri noi

Sinteza Raportului de inspectie 22.09.-26.09.2025 pe Directiva SEVESO la PETROTEL-LUKOIL S.A.

În perioada 22.09.-26.09.2025, o echipă formată din reprezentanţi ai...

Schimbare de director la Conpet. Tudora, înlocuit cu Dumitrache

Compania de transport produse petroliere Conpet SA Ploiești are...

KMG Rompetrol Development a finalizat un proiect de eMobilitate, co-finanțat de Uniunea Europeană, pe Autostrada A1

KMG Rompetrol Development, vehiculul investițional pentru operațiunile de retail...

Weekendul acesta, „În Gară la Nenea Iancu” e la Ploiești

Pregătirile sunt în toi pentru evenimentul care va avea...

Urmărire în Ploiești, din Mimiu până în Lupeni [VIDEO]

Un bărbat a încercat noaptea trecută să scape de...
- Publicitate -

Emisiuni

Tu când ai auzit ultima oară pe cineva vorbindu-ți exact ”ca pe internet”?

De ce ”se ceartă ca la ușa cortului” premierul...

Garda de Mediu amendează ploieștenii pentru iarba uscată. Poluatorii scapă!

Garda de Mediu Prahova a amendat Primăria Ploiești cu...

SGU Ploiești primește 70 de bani/mp/lună de spațiu verde

Dragoș Măchițescu, directorul SGU Ploiești, a fost invitatul lui...
- Publicitate -

Vox Publica

Afișe otrăvite anti-Polițeanu. Poliția încă ”cercetează”

Săptămâna trecută, mai precis în noaptea dintre 25 și...

Republica Moldova a spus PAS Moscovei

Republica Moldova a spus PAS Moscovei și a făcut...

E gata și Republica de sub Castani, cu bune și rele

S-a încheiat prima ediție a Republicii de sub Castani,...
- Publicitate -

Pe aceeași temă

Instanța refuză prescripția în dosarul fraudei electorale de la Ciorani

Curtea de Apel Ploiești s-a pronunțat într-o încheiere cu...

Golire parțială și controlată a lacului de acumulare Paltinu

Specialiștii Apelor Române au început golirea parțială și controlată...

Ce trebuie să facă locatarii din Ploiești pentru a avea căldură de la Termo

Începând de luni, 29 septembrie, operatorul Termo Ploiești poate...

Când începe furnizarea de căldură la blocurile din Ploiești

Termo Ploiești a început, de vineri, livrarea de căldură,...
- Publicitate -