Mai mulți navetiști care circulă pe ruta Cerașu – Ploiești și retur se plâng de faptul că operatorul de transport, SC Chivaran Com SRL, refuză să mai elibereze abonamente de călătorie. Astfel, pentru cei aproape 48 de kilometri dus și alți 48 întors, oamenii trebuie să scoată din buzunare 60 de lei pe zi. La un calcul simplu, asta înseamnă că naveta îi costă nu mai puțin de 1200 de lei/ lunar, în condițiile în care cei mai mulți sunt plătiți cu salariul minim pe economie. Operatorul de transport spune că nu poate emite abonamente întrucât în orice moment poate fi înlăturat de firma care ar putea câștiga licitația în locul său. Conducerea Consiliului Județean Prahova susține că această practică a transportatorilor este una abuzivă.
Recent, operatorii rutieri de transport persoane au primit de la Consiliul Județean Prahova licențe provizorii până la 1 septembrie, dată la care se așteaptă finalizarea procedurii de licitație pentru desemnarea noilor operatori.
Până atunci, licențele rămân valabile, iar asta implică atât drepturi, cît și obligații pentru patronii ”firmelor de microbuze”.
Cu toate acestea, invocând posibilitatea de a pierde bani, operatorul SC Chivaran COM Srl refuză să mai elibereze abonamente până când nu se va vedea câștigător pe traseu.
Astfel, un navetist de pe traseul Cerașu-Ploiești a ajuns în situația de a fi obligat să cumpere în fiecare zi bilete, care costă 60 de lei dus-întors pentru a ajunge la locul de muncă, respectiv acasă.
”Într-o lună eu dau 1200 de lei pe navetă, față de 470 de lei cât era abonamentul. Câștig 2300 de lei, iar jumătate din bani se duce pe transport. Nu mi se pare normal” este doar unul dintre mesajele primite de la cititorii care fac naveta cu Chivăran Com.
Citește și: Licențe provizorii pentru operatorii de transport care au trasee pe raza comunei Drăgănești
La solicitarea ziarului nostru, reprezentanții Chivăran Com au transmis următorul punct de vedere:
”Societatea noastra a participat la o licitatie pentru traseele judetene. Pana in momentul de fata nu a fost anuntat castigatorul. Licentele de traseu au fost prelungite, provizoriu si in cazul in care vom emite abonamente nu stim cum vom proceda cu banii incasati, pentru ca in orice moment putem fi inlaturati de catre castigatori. Daca vom fi anuntati castigatori lucrurile vor intra in normalitate in cel mai scurt timp”.
În replică, vicepreședintele Consiliului Județean Prahova, Cristian Apostol, susține că o astfel de practică este abuzivă.
”Prin prelungirea licențelor de gtransport până la 1 septembrie, operatorii sunt obligați să-și respecte obligațiile. Cei care nu fac asta și mă refer aici și la refuzul de a elibera abonamente, riscă suspendarea licenței”, a declarat Apostol.
Dacă sunteți navetist și întâmpinați probleme nu ezitați să ne scrieți pe WhatsApp la numărul de telefon: 0785 075 112 saupe e-mail: redactie@observatorulph.ro
Cum ți se pare subiectul?
Ce mai de …. firma de trasport pasageri e ….,din toate autobuzele UNUL nu are aer conditionat !Mizerie e la ea acasa,canapele deteriorate,soferii sint foarte aroganti,nu opresc in toate statiile (ma refer pe rutele Ploiesti Carbunesti si Retur)autobuzele sint bune de CASAT.Eu unul prefer sa merg cu ocazia decit cu panarame de rable.
Comentariu cenzurat pentru acuzatii formulate fara prezentarea dovezilor
Ziaristii din toata Prahova ,rog sa se duca sa filmeze autobuzele DST,daca nu credeti mergeti si filmati si aratati voi adevarul. Apropo o calatorie costa 15 lei ,benzina si motorina sau ieftenit ,iar ei practica tot aceeleasi preturi .Oricum toata MASS MEDIA ROMANEASCA SINTETI VINDUTI GUVERNELOR CARE VIN LA PUTERE ! PROBABIL ATI UITAT,NOI NU .
Domame ajuta sa nu mai castige la ce masini vechi au sau cele mai noi nefunctionale aer lipsa improvizati cu perne de aer ei cred ca transporta cartofi.
Oare cine o castiga si speram ca alt tranportator au in caitul.de sarcini sa pjna basini normale functionale cu aer conditionat caldura iarna sau doar in acte dupa le schimab ei pe conventii?
Noi credem ca se stie si mai sus la Consiliu judetean de astfel de practici
Idem si DST cu masini de pici din ele
Pe traseele firmelor Chivăran Com și DST prețurile la bilete și abonamente sunt foarte mari.. De multe ori sunt mai scumpe legitimațiile de călătorie la transportul rutier de călători decât la transportul feroviar de călători.
2024 mental primitiv. Bataie de joc fata de omenire