Imediat după publicarea imaginilor, în cursul zilei de duminică, polițiștii prahoveni au început acțiunea de identificare și tragere la răspundere penală a unor indivizi cu un comportament inacceptabil față de animale fără apărare.
Conform relatării cititorului nostru, care a reușit să și filmeze câteva proba agresiunii, indivizii din Filipeștii de Târg băteau caii atât de crunt, încât bietele animale se prăbușeau la pământ. Apoi, făceau efortul de a le ridica și le luau din nou la bătaie.
Citește AICI și vezi imaginile din știrea inițială
La mai puțin de o zi de la comiterea faptelor, polițiștii au reușit identificarea autorilor.
IPJ Prahova: ”În urma apariției în spațiul public a articolului cu titlul ,,Cai bătuți cu bestialitate în Filipeștii de Târg. Imaginile au ajuns și la Polițe și la Protecția Animalelor”, compartimentul de Relații Publice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Prahova este abilitat să comunice următoarele:
În urma verificărilor efectuate, polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor Prahova au identificat și depistat cele două persoane bănuite de comiterea faptei ca fiind doi bărbați din comuna Filipeștii de Târg, respectiv din Filipeștii de Pădure.
În cauză, polițiștii s-au sesizat din oficiu, efectuând cercetări în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de rănirea cu intenție a animalelor.”
