Lydia Nesterenko, jurnalista din Ucraina care s-a refugiat în Prahova și a publicat în Observatorul Prahovean articole despre ce se întâmplă în țara sa, ocupată de trupele rusești, s-a întors acasă. FOTO la finalul textului.
Reporter: Lydia, cum a fost drumul către Ucraina?
Lydia Nesterenko: Așteptam să mă întorc acasă din prima mea zi în România și când a venit acea zi sentimentele mele s-au amestecat. Eram în același timp, atât veselă, cât și neliniștită. Pe de o parte, îmi doream foarte mult să mă întorc în Ucraina și să-mi îmbrățișez familia, iar pe de altă parte îmi era frică, pentru că războiul nu se terminase și erau mai multe întrebări decât răspunsuri, dar dorul de casă și rude era mai puternic.
România mi-a făcut cunoștință cu niște oameni minunați care ne-au ajutat la rezolvarea problemelor de zi cu zi, iar noii noștri prieteni ne-au ajutat să ne petrecem timpul într-un mod plăcut.
Discuțiile, excursiile, întâlnirile ne-au oferit prilejul de a afla mai multe despre tradițiile și cultura poporului român. La rândul nostru, am vorbit despre ucraineni și despre preferințele lor și, de asemenea, am pregătit borș și găluște ucrainene pentru noile noastre cunoștințe. În ciuda barierei lingvistice, ne-am înțeles foarte bine, pentru că am comunicat cu inima în primul rând.
Prietenii noi ne-au convins să nu ne grăbim, dar decizia a fost luată. Îmi amintesc că în gară, înainte de a ne urca în tren, prietenii noștri români spuneau că ne putem întoarce oricând și să contăm pe sprijinul lor. Mărturisesc – drumul spre casă a fost ușor, iar timpul a trecut repede. După 5 ore cu trenul am ajuns în orașul de lângă graniță și după încă o oră, am fost la punctul de trecere a frontierei. Aproape că nu erau cozi.
Cum te-ai simțit când ai trecut granița?
Când am trecut granița, am simțit o ușurare de neînțeles, un sentiment de acasă, ceva apropiat și familiar. Aceste sentimente erau noi pentru mine, precum și pentru mulți alți ucraineni care s-au întors. Îmi amintesc când am văzut în depărtare inscripția „Ucraina” la punctul de trecere a frontierei îmi venea doar să plâng de fericire.
Nu voi uita niciodată aceste emoții, pentru că în astfel de momente înțelegi cât de mult îți iubești patria, cât de important este să-ți auzi limba maternă, să comunici în ea, chiar să vezi inscripțiile de pe magazine în ucraineană. Într-o clipă, am descoperit atât de multe lucruri importante și vitale pe care pur și simplu nu le-am observat înainte. Pot spune cu încredere că iarba este mai verde în patria mea.
Eu și fiul meu am fost întâmpinați la graniță de soțul meu. Au fost și acestea momente speciale și emoționante, pentru că în 20 de ani de conviețuire nu am fost niciodată despărțiți atâta vreme. Și atunci înțelegi valoarea familiei și cât de important este să fim împreună.
Ce ai găsit acasă? Viața a revenit la normal?
Acasă, totul a rămas neschimbat. Oamenii încă încearcă să trăiască și să muncească, dar sub amenințarea războiului. Chiar și acest articol îl scriu sub sunetul sirenelor. Mulți locuitori s-au întors în Korosten, care, la fel ca mine, au fost nevoiți să-și părăsească casele la începutul războiului.
Aproape în fiecare zi auzi de sosirea vecinilor, cunoscuților, prietenilor. Suntem atât de fericiți să ne întâlnim, încât pare că nu ne-am văzut de o sută de ani. Orașul nostru găzduiește mulți imigranți, care s-au mutat din alte orașe în care au loc ostilități. Locuitorii îi ajută pe acești oameni. În Korosten există și multe asociații de voluntari. Activiștii fac multe pentru armata ucraineană, pentru băieții și fetele noastre care susțin Ucraina.
După întoarcerea mea acasă, orașul a fost relativ liniștit, dar pe 23 mai s-au auzit primele explozii ale lunii. Nu s-au înregistrat victime, dar infrastructura feroviară a fost avariată.
Orașul meu natal încearcă să ducă o viață normală, dar în conformitate cu regulile legii marțiale.
Tu, ce faci acum? Te-ai întors la muncă? Cum a fost întâlnirea cu colegii?
La serviciu, întâlnirea a fost caldă, mi-a fost foarte dor de colegii mei, toată lumea s-a îmbrățișat și a vorbit despre faptul că nu sunt suficiente zile de lucru în care să planifici cu calm filmările și să te pui de acord asupra proiectelor viitoare.
Astăzi ne-am schimbat programul de lucru la televizor, lucrăm în ture, așa că îmi voi începe atribuțiile pe 30 mai. Doi dintre colegii mei rămân încă în străinătate. Schimbările care au avut loc în viața mea mi-au dovedit încă o dată că fac ceea ce îmi place și mi-au dovedit că am cei mai buni colegi. Această experiență este neprețuită.
Care este starea de spirit a localnicilor?
Situația este dificilă, dar toată lumea este optimistă și nimeni nu se îndoiește de victoria noastră. Între timp, suntem uniți de o singură dorință și ne sprijinim unii pe alții.
Un mesaj pentru cititorii Observatorul Prahovean?
Am descoperit o alta față a României. Am aflat cât de bogată este această țară în valori culturale, tradiții, istorie, dar cea mai importantă comoară a acestei țări sunt oamenii cu inimă și suflet mare și bun. Sincere mulțumiri din partea ucrainenilor pentru mâna de ajutor pe care ne-ați întins-o în aceste vremuri grele pentru noi.
FOTO Urmele războiului se văd la tot pasul în Ucraina