Observatorul Prahovean s-a alăturat comunității care susține clubul Petrolul Ploiești. Noi știm că Petrolul reprezintă mai mult decât o echipă de fotbal. El este unul dintre reperele comunității ploieștene și prahovene, un model real a ceea ce poate realiza o mână de oameni cu un obiectiv clar.
”Construim o comunitate – acesta este sloganul sub care am început împreună cu Asociația Clubul Sportiv Petrolul 52 o colaborare care sperăm să devină un model de succes inclusiv pentru alte domenii decât cel sportiv.
Ca redacție nu suntem specializați în ceea ce generic denumim ”presa de sport”. Suntem, însă, ploieșteni și prahoveni care am crescut alături de brandul ”Petrolul”. Fenomenul renașterea echipei din ultimii ani ne-a atras atenția.
Am fost martorii miracolului prin care câțiva foști jucători, coordonați de legenda Mircea Dridea, au reușit să reclădească din dezastre o echipă de primă ligă. Am văzut cum au realizat imposibilul.
Noul Petrolul Ploiești este un model de succes pentru comunitatea noastră. Credem în el și suntem convinși că succesul lui va fi acea scânteie care îi va face pe ploieșteni și pe prahoveni să vadă ce forță avem fiecare dintre noi, câte lucruri incredibile putem realiza dacă ne unim în jurul unor idei, a unor obiective clare”, declară Marius Nica, director editorial Observatorul Prahovean.
Ce va face Observatorul Prahovean în cadrul acestei colaborări ne explică Mihai Nicolae, coordonatorul proiectului: ”Pentru cei care, ca și mine, vin din viața extra-fotbal 😊, o descriere pe scurt: câțiva foști jucători ai unei echipe de fotbal cu tradiție, dar ajunsă pe punctul de a fi pulverizată, iau decizia de a o salva.
Se adună lângă un un reper moral și etic incontestabil al acesteia și, susținuți aproape necondiționat de cea mai mare parte a suporterilor, pornesc procesul de reconstrucție.
O fac atât de bine și atât de eficient încât, în doar patru ani??? echipa ajunge la un pas de Liga I.
Interesant este cum au făcut asta: fără sprijin financiar ”de la stat”, și fără să se plângă că sunt umiliți, jigniți, ironizați etc. Stau focusați pe obiectiv și reușesc să atingă acea performanță la care doar o mână de suporteri mai îndrăznea să viseze.
Pare a fi o poveste din seria Avengers? Este! Cine sunt super eroii? Păi oamenii obișnuiți, precum suporterii, și foștii jucători ai echipei. Nu este aceasta o poveste care merită promovată, în special printre tineri și în ”lumea extra-fotbal”? Noi credem că da.
Prin acest parteneriat ne vom pune la dispoziția Clubului Petrolul și a Academiei de Fotbal Petrolul, întreaga noastră experiență în ceea ce înseamnă marketingul și comunicarea, în special în mediul online. Vrem ca această poveste să ajungă la cât mai mulți oameni, vrem să arătăm că da, se poate!”.
Petrolul renaște, de data aceasta într-o formă colectivă, și noi suntem onorați să-i scriem noua poveste.
