Ședință extraordinară a Consiliului Local Ploiești – LIVE

- Publicitate -

Un bloc construit de Primăria Câmpina stă nelocuit de ani buni. Locatarii din imobilele cu bulină roșie refuză să se mute acolo pe perioada lucrărilor de consolidare (FOTO)

Aproximativ 100.000 de euro pierde, anual, municipalitatea câmpineană pentru întreținerea blocului de necesitate, construit prin contractarea de către administrația Tiseanu a unui credit bancar. Blocul a fost finalizat în 2016 și a costat 9,5 milioane de lei, fără TVA. Scopul ridicării construcției a fost și rămâne mutarea locatarilor din blocurile încadrate în clasa I de risc seismic, pe perioada efectuării lucrărilor de consolidare a imobilelor vechi și grav deteriorate. Am intrat în al șaselea an de la finalizarea blocului de necesitate, amplasat la intrarea în municipiul Câmpina și, dincolo de pierderi financiare uriașe la bugetul local, nici picior de locatar din blocurile cu „bulină roșie” nu a fost interesat să se mute.

Povestea este una veche și, se pare, autoritățile nu reușesc să găsească o soluție. Asta pentru că, de ani de zile, se lovesc de opoziția locatarilor din blocurile cu „bulină roșie”, majoritatea refuzând cu vehemență să se mute din casele lor.

„Și dacă vine cutremurul, mă apără Dumnezeu”

„Mor aici, în apartamentul meu, unde am trăit o viață. Și dacă vine cutremurul, mă apără Dumnezeu. Atât mi-a fost. Dar din casa mea, eu nu plec”, spun proprietarii blocurilor de pe strada Mihai Eminescu, mulți dintre ei bătrâni trecuți de 70 de ani.

Crăpăturile și starea avansată de degradare a celor trei blocuri din cărămidă, de pe strada Mihai Eminescu sunt lucruri cunoscute, chiar vizibile, deși proprietarii au încercat să „spoiască” un pic imaginea printr-o vopsea. Ba mai mult, locatarii mai tineri au dat jos „bulinele roșii”, în ideea în care, poate, vor reuși să vândă proprietățile la un preț bun, dar fiind faptul că aceste blocuri sunt amplasate în zona centrală a Câmpinei.

Unii au vrut ca lucrările de consolidare să se facă…cu ei în apartamente

Sunt 47 de apartamente aici, iar președintele Asociației de proprietari, Camelia Cristian, susține că toate discuțiile privind mutarea oamenilor pe perioada efectuării lucrărilor de consolidare au fost sortite eșecului. Prea puțini au acceptat relocarea, iar unii au venit chiar cu ideea ca lucrările de consolidare să se facă…cu ei în apartament.

„Lucru imposibil, vă dați seama, niciun constructor normal la cap nu ar accepta așa ceva. Oamenii nu înțeleg că nu vorbim de o anvelopare sau o zugrăveală oarecare, ci de lucrări de anvergură, care merg până la structura de rezistență a blocului. Structură care, în cazul acestor imobile, e nu șubredă, ci foarte șubredă” a spus consilierul Liviu Briciu.

Se pare, casa e mai importantă ca viața

Cu riscul de a muri în eventualitatea unui cutremur de mare magnitudine, nici locatarii blocului A6, de pe strada Schelelor, nu se înghesuie să se mute pentru a le fi consolidate locuințele, spun Adrian Flaider și Paul Cozmoiu, președinți ai Asociației de Proprietari.

Acest imobil cu 10 etaje este, cu siguranță, blocul cel mai expus prăbușirii în caz de seism, deși, spun specialiștii e un bloc cu armături de fier. Vechi din anii 66, blocul este plin de crăpături, fiind puternic avariat în urma cutremurelor din 77, 86 și 90. S-au mai făcut câteva lucrări de consolidare, însă, niciuna „ca la carte”. Motiv pentru care, proprietarii celor 176 de apartamente nu realizează că viața lor atârnă de un fir de ață, neacceptând, cei mai mulți dintre ei să se mute provizoriu pentru ca imobilul să fie consolidat.

Nouă blocuri în pericol. Peste o mie de oameni care își riscă, zilnic, viața

În Câmpina, expertizele spun că există nouă blocuri având risc seismic ridicat. Nouă blocuri în care locuiesc mai bine de o mie de suflete. Pe lângă imobilele de pe strada Mihai Eminescu și blocul A6 din zona Schelelor, șubrezite și extrem de riscante sunt și trei construcții de pe strada Orizontului și alte două de pe strada Bucea.

O ultimă încercare de a da în folosință blocul ce produce doar pagube la buget

Zilele trecute, mai mulți consilieri locali s-au întâlnit la sediul Primăriei pentru a discuta cu președinții de asociații ai blocurilor cu „bulină roșie”. A fost, practic, o ultimă încercare, spun aleșii, de a convinge locatarii blocurilor în cauză să se mute temporar în blocul de necesitate, până la finalizarea lucrărilor de consolidare a construcțiilor aflate în pericol de prăbușire.

În caz contrar, „CL a pregătit un proiect de hotărâre ce are în vedere închirierea apartamentelor și garsonierelor după niște criterii clare. De ani de zile, acest bloc stă nefolosit și produce doar pagube la bugetul local, prin cheltuielile de întreținere”, a mai adăugat consilierul POL, Liviu Briciu, inițiatorul discuției.

O variantă ar putea fi demolarea blocurilor cu bulină roșie

Același consilier local ne-a mai declarat că ar putea fi luată în calcul inclusiv demolarea blocurilor cu bulină roșie și reconstruirea lor într-o altă zonă a municipiului. Pe spațiile respective, spune același ales local, ar putea fi amenajate spații de parcare. Asta, însă, doar dacă se va ajunge la concluzia că raportul cheltuieli pentru consolidare, respectiv demolare ar fi unul echitabil din punct de vedere financiar. S-a cerut deja o analiză în acest sens, urmând ca rezultatul să fie primit în 30 de zile.

„Văd că proprietarii nu pot fi convinși, decât într-un mic procent, să se mute pentru a putea fi consolidate blocurile cu risc seismic. Vă mai spun că nici noul proiect de lege care urmează să intre în Parlamentul României spre dezbatere, pare că nu va avea succes. Este vorba despre renunțarea la coparticiparea financiară a locatarilor, cheltuielile pentru consolidare urmând să fie suportate integral de la bugetul de stat. Cei care stau în clădirile cu risc seismic, majoritatea, ne-au făcut să înțelegem că niciodată nu își vor părăsi apartamentele,  indiferent de riscurile la care se expun, indiferent de faptul că aici vorbim despre vieți multe puse în pericol în eventualitatea unui cutremur. Trist, dar aceasta este realitatea” a conchis Liviu Briciu, consilier POL.

Până se va găsi o soluție, blocul de necesitate, care are 56 de apartamente și 16 garsoniere, toate zugrăvite, cu centrală proprie, parchet, gresie și faianță, stă nefolosit. Mai mult de atât, așa cum precizam, generează cheltuieli anuale de 100.000 de euro, bani cheltuiți inutil din bugetul local, pentru întreținerea acestei construcții.

Sunt câteva spații locative acordate cu titlul de locuință de serviciu câtorva medici, și alte câteva închiriate, dar și o garsonieră oferită cu titlul gratuit de către municipalitate campioanei europene la bob, Georgeta Popescu. În rest, liniște…

Avem de-a face cu o situație în care, clar, se potrivește zicala „punem carul înaintea boilor”

O investiție realizată prin împrumut bancar, o sumă enormă pentru bugetul unei localități cum este Câmpina. Totul pentru a ridica o construcție cu destinație clară, înainte, însă, de a avea loc o consultare a celor peste o mie de câmpineni, locatari ai blocurilor cu bulină roșie. O întrebare, de altfel  simplă. „Sunteți sau nu de acord să vă mutați temporar pentru a vă fi consolidate locuințele?” Fiindcă, iată, este evident, am intrat în 2022, iar răspunsul majorității câmpinenilor din blocurile cu risc seismic rămâne, în continuare, un categoric: „Nu!”

 

 

 

Urmărește știrile Observatorul Prahovean și pe Google News!

Articole asemănătoare

Ședință extraordinară a Consiliului Local Ploiești. VIDEO LIVE

Consilierii ploieșteni au fost convocați astăzi în ședință extraordinară. Pe ordinea de zi figurează mai multe proiecte. Observatorul Prahovean a transmis LIVE ședința. Proiectele propuse:1 Proiect...

Incendiul de la Halele Centrale, ”acoperit” cu ”hârtii”. Reacția ISU și Primăriei Ploiești

În Prima Zi de Paște, în clădirea Halelor Centrale din Ploiești a izbucnit un incendiu, soldat din fericire fără victime. Pe lângă distrugerile pe...

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0785 075 112 pe WhatsApp sau Signal.

Vreau să mă abonez la serviciul de mesagerie WhatsApp - Trimite un mesaj pe Whatsapp cu textul VREAU SĂ MĂ ABONEZ la numărul de telefon la 0785 075 112

- Publicitate -

Sondaj

În ultimii 8 ani, ați fost informat/ă despre faptul că Primăria Municipiului Ploiești a demarat lucrările de elaborare a unui nou Plan Urbanistic General?
În același interval de timp, ați fost invitat/ă la vreo ședință, discuție, dezbatere sau informare referitoare la proiecția (cum va arăta) viitorului PUG asupra zonei în care locuiți?
Dacă nu ați fost invitat/ă, ați participa la o astfel de dezbatere?
Sunteți de acord ca noul PUG să aprobe sau să încurajeze construirea de locuințe colective (blocuri) în zonele de case?
Considerați că beneficiați de suficient spațiu verde în zona dumneavoastră?
Considerați că rețeaua stradală a cartierului face față traficului actual?
Vă rugăm să introduceți numele străzii unde locuiți (această informație nu va fi publicată)
- Publicitate -

Video Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Ultimele știri

Primul mesaj al primarului Piedone după ce a fost condamnat definitiv la închisoare în dosarul Colectiv

Cristian Popescu Piedone, primarul Sectorului 5, a fost condamnat joi la 4 ani de închisoare în Dosarul Colectiv pentru abuz în serviciu, potrivit sentinței....

Ședință extraordinară a Consiliului Local Ploiești. VIDEO LIVE

Consilierii ploieșteni au fost convocați astăzi în ședință extraordinară. Pe ordinea de zi figurează mai multe proiecte. Observatorul Prahovean a transmis LIVE ședința. Proiectele propuse:1 Proiect...

Criză de medici la Spitalul Județean de Urgență din Ploiești – Observatorul Prahovean LIVE

Bogdan Nica, directorul Spitalului Județean de Urgență Ploiești este prezent în emisiunea Observatorul Prahovean LIVE și vorbește despre problemele actuale de la Spitalul Județean...

Incendiul de la Halele Centrale, ”acoperit” cu ”hârtii”. Reacția ISU și Primăriei Ploiești

În Prima Zi de Paște, în clădirea Halelor Centrale din Ploiești a izbucnit un incendiu, soldat din fericire fără victime. Pe lângă distrugerile pe...

Acțiune rutieră fulger, joi după amiază, în Ploiești și Prahova

Polițiștii Serviciului Rutier Prahova desfășoară joi după amiază o „acțiune fulger” în Ploiești dar și în zonele intens circulate din județ. UPDATE: Cu puțin timp...
- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Parteneri

- Publicitate -