- Publicitate -

„Oamenii m-au alimentat cu iubire”. Prahoveanca Naomi Prie, la un pas să câștige marele premiu la finala „SuperStar România”. De vocea ei, cu siguranță vom mai auzi

A impresionat cu fragilitatea sufletului, în totală opoziție cu puterea unei voci ce i-a fost dată de Dumnezeu pentru a-și exprima atât bunul din inimă, cât și suferința și tristețea care au chinuit-o ani la rând. Câmpineanca Naomi Prie a fost la un pas să câștige marele premiu de un milion de lei, pus în joc la finala „SuperStar România”. Nu a ajuns până acolo, însă, a mai făcut un pas în atingerea visului său: acela de a-i face pe oameni să înțeleagă că muzica e o formă specială de magie, care îți fură gândurile și îți inundă sufletul cu căldură.

Despre frumoasa și talentata prahoveancă de doar 22 de ani am mai scris. Nu a avut o viață ușoară, a fost, ani la rând, victima bullying-ului, vrând chiar să își pună capăt zilelor din cauza traumelor sufletești. Ce nu a conștientizat ea decât destul de târziu a fost faptul că Dumnezeu i-a dat un har și o voce de aur. Și că destinul ei înseamnă strălucire. Pe scenă și în lumina reflectoarelor. A înțeles asta și, cu timiditatea și stima de sine destul de scăzută provocată de suferințele din adolescență, a priceput, într-un final, cât de frumoasă este viața. Și câți oameni luminoși i s-au așternut, practic, la picioare, odată ce i-au auzit vocea de senzație. Voce pe care și-a cultivat-o, fiindcă Naomi nu a luat niciodată lecții de canto.

- Publicitate -

Citește și: A fost victima bullying-ului, dar muzica i-a salvat viața. Câmpineanca Naomi Prie a făcut senzație pe scena SuperStar – VIDEO

Naomi Prie s-a calificat în galele live ale show-ului difuzat de Pro TV. A ajuns în acest punct în urma voturilor publicului și a fost la un pas de marea finală și tot la un pas de câștigarea marelui premiu de 1 milion de lei.

- Publicitate -

„Obișnuiam să nu mă mai încred în nimeni și nimic mai jos de soare”

O reușită enormă pentru prahoveanca, studentă în ultimul an la Psihologie, care gândea, acum ceva vreme cam așa:

„Obișnuiam să nu mă mai încred în nimeni și nimic mai jos de soare. Nici în infernul din mintea mea, nici în promisiunile celorlalți că vor aduce un colț de rai în ea. Acum mi-am regăsit glasul și cred că se poate ridica mai sus de soare. Acum sunt focul care se aprinde singur și care nu își mai dorește să se stingă. Acum exist prin artă și arta există prin mine, din nou”. 

 „Pe scenă impui un respect greu de egalat”, i-au transmis jurații

După semifinalele show-ului, au urmat live-urile, iar Naomi Prie a ajuns până la penultimul.

„Mi-ai făcut pielea de găină aproape tot cântecul. Să știi că atunci când ești pe scenă impui un respect greu de egalat”,

a spus Raluka, după ce a ascultat interpretarea de senzație a piesei „The World Is Not Enough”, aparținând trupei Garbage.

- Publicitate -

Tot despre talentul câmpinencei, un alt jurat, Marius Moga, a ținut să remarce cât de vizibilă e transformarea prahovencei atunci când ia contact cu scena.

„Închisă cum ești, dar atât de deschisă când e vorba de ipostaze artistice”

Despre experiența pe scena Pro TV-ul, Naomi Prie  ne-a mărturisit că a reprezentat forța de care avea nevoie pentru a merge înainte.

„Obișnuiam să mă tem de oameni, de haos de schimbare. În prezent sunt un haos organizat, într-o continuă schimbare spre absolut. Oamenii au avut încredere în mine și m-au dus atât de departe în acest show. Pe tot parcursul competiției, ei m-au alimentat cu iubire. De la public, la juriu, întreaga echipă și toți oamenii din fața ecranelor. Datorită lor, astăzi, eu mă iubesc cu adevărat. Pe mine și intensitatea emoțiilor ce mă construiesc și pe care le transmit prin muzică”. 

 

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Cum s-a transformat pârâul Dâmbu în ”Delta” din Ploiești 

Ploile căzute în ultimele săptămâni au schimbat radical peisajul...

De ce sunt atât de mulți pescăruși în Ploiești. Sunt un pericol? Explicațiile unui biolog

Pescărușii au devenit, în ultimii ani, o prezență obișnuită...

La o lună după lucrările Hidro Prahova, problema apei murdare din Șirna pare rezolvată

La robinetele localnicilor din comuna prahoveană Șirna curge în...

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -