- Publicitate -

Defibrilatorul automat extern, diferența între viață și moarte. Mâine, Sinaia îl montează și dă în folosință publică pe primul. Vor mai urma alte șase. Și, da, Sinaia este în Prahova!

Mâine, în Sinaia, va fi montat și dat în folosință publică un defibrilator automat extern (DAE). Acesta va fi amplasat la intrarea în parcul Dimitrie Ghica. „Cabinele roșii din Sinaia devin puncte de intervenție în caz de stop cardio-respirator. Acesta este primul punct, dar vor urma încă 6”, spune primarul Vlad Oprea.

Firească, așadar, întrebarea, cum de la Sinaia se poate și în alte localități, inclusiv municipiul reședință de județ, rămânem „împotmoliți” în probleme elementare ce ar trebui rezolvate și care țin doar de normalitate și bun simț, nicidecum dorință de evoluție și aliniere la standarde UE.

- Publicitate -

Revenind, însă, locul ales de către administrația locală din Sinaia este unul central, într-o zonă foarte circulată, astfel încât acest aparat să poată fi folosit, în caz de nevoie, de cât mai multe persoane. Cabina este direct conectată la Dispeceratul de Monitorizare și Control al Poliției Locale, iar deschiderea ușii va transmite automat un semnal către acesta.  Este un mic pas spre o comunitate mai sănătoasă, spun cei din Primărie.

La evenimentul de dare în folosință a defibrilatorului automat extern  au fost invitați și agenții economici care își desfășoară activitatea în zonă. Reprezentanții acestora vor fi instruiți cu privire la manevrarea defibrilatorului. Totodată, la fața locului, medicii participanți le vor expune celor prezenți manevrele de resuscitare și vor face o demonstrație de utilizare a dispozitivului.

- Publicitate -

Doar o persoană din 10 supraviețuiește unui stop cardio-respirator dacă nu poate beneficia, la momentul oportun, de resuscitare, acordarea primului ajutor prin metode specifice, sau de utilizare a unui defibrilator înainte de sosirea unei echipe medicale.

Șansele de supraviețuire prin defibrilarea precoce cresc cu 40% dacă, în apropierea victimelor, se află un defibrilator automat de acces public. Stopul cardio-respirator reprezintă o cauză de deces foarte des întâlnită în lume la ora actuală, iar România ocupă locul 1 în Europa ca mortalitate a populației din cauza bolilor cardiovasculare, cu o medie de 109 decese la 100.000 de locuitori, față de media UE de 44 la 100.000 de locuitori. Bolile cardiovasculare reprezintă astfel cauza numărul 1 de deces în țara noastră, cu 57% din totalul deceselor înregistrate la nivel național.  Putem spune cu tristețe că la fiecare 30 de minute, un român moare de stop cardio-respirator.

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Invazie de fluturi în Ploiești. De unde vin milioanele de insecte care au acoperit orașul

Ploieștiul se confruntă în aceste zile cu o nouă...

Cum s-a transformat pârâul Dâmbu în ”Delta” din Ploiești 

Ploile căzute în ultimele săptămâni au schimbat radical peisajul...

De ce sunt atât de mulți pescăruși în Ploiești. Sunt un pericol? Explicațiile unui biolog

Pescărușii au devenit, în ultimii ani, o prezență obișnuită...

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -