- Publicitate -

„Eu nu am învățat a ceti și a scrie. Acestea sunt lucruri care mi-au venit de la sine”. Nicolae Iorga și aproape jumătate de viață trăită la Vălenii de Munte, orășelul pe care l-a așezat pe harta culturală a Prahovei

„Fără el, istoria acestui neam ar fi fost un gol imens în sufletele noastre.” A ales să trăiască în Prahova, mai exact la Vălenii de Munte, vreme de 30 de ani. Asta până când un cutremur aproape i-a distrus casa pe care a fost obligat să o părăsească. La doar câteva săptămâni, avea să fie ucis mișelește de către legionari la marginea drumului ce trece prin pădurea Strejnic. Nicolae Iorga sau omul despre care George Călinescu spunea că a jucat în cultura românească un rol similar cu cel jucat de Voltaire în cultura franceză. Nicolae Iorga sau spiritul neobosit al istoriei, culturii și adevăratei politici românești.

 A așezat Vălenii de Munte pe harta culturală a țării

Aproape jumătate din viață a trăit-o la Vălenii de Munte, la 30 de kilometri de Ploiești. A reușit, odată cu stabilirea lui în mica localitate de pe malul Teleajenului, să schimbe fața urbei și spiritul oamenilor, așezând acest orășel pe harta culturală a țării.

Casa în care Nicolae Iorga și marea sa familie ce număra nu mai puțin de 11 copii  este azi Muzeul Memorial cu care Vălenii de Munte și Prahova se mândresc. O clădire veche, spațioasă și răcoroasă, atestată documentar la 1833. Un monument de arhitectură de secol XVIII. O construcție ce a fost cumpărată de marele savant în anul 1907, când a decis să se mute aici, părăsind Bucureștiul. 30  de ani a locuit în micul orășel prahovean, până în anul asasinării, la 1940.

Nicolae Iorga a fost moldovean, născut în Botoșani la 1871. Studiile le-a făcut la Iași, cursurile universității terminându-le în numai un singur an de frecvență La vârsta de doar 18 ani este numit profesor la Ploiești, la Liceul Sf. Petru și Pavel, catedra de limbă latină.

A plecat, ulterior, în Germania, și-a luat doctoratul în istorie și a revenit în România la 23 de ani. Timp de 50 de ani a fost profesor universitar în capitală.

Biblioteca sa era „biserica celor 80.000 de glasuri”

Nicolae Iorga este românul care a scris 1259 de lucrări și 25.000 de articole. Nicolae Iorga este românul care a scris în 7 limbi și a vorbit în 16. Biblioteca sa număra 80.000 de volume, era „biserica celor 80.000 de glasuri”, cum îi plăcea să o numească. „Eu nu am învățat a ceti și a scrie. Acestea sunt lucruri care mi-au venit de la sine” nota marele om de cultură în lucrarea „O viață de om, așa cum a fost”.

Liniștea provincială a orășelului Vălenii de Munte l-a inspirat pe marele Iorga. Primul lucru pe care l-a făcut a fost să înceapă organizarea unei tipografii, inaugurată în mai 1908. În același an, savantul organizează cursurile unei universități populare de vară la care participau mai ales români din afara granițelor de atunci ale regatului. Activitatea a fost întreruptă în timpul primului război și după asasinarea lui Iorga, dar instituția a fost reînființată în 1960 și funcționează și azi.

Tot meritul marelui savant este și inaugurarea, în prezența Reginei  Maria, a Școlii de Misionare Naționale și Morale, ce purta numele Majestății Sale. În clădirea aflată la câțiva metri de casa familiei Iorga, tinerele erau pregătire să devină învățătoare. În acel loc, astăzi funcționează Muzeul de Artă Religioasă „Nicolae Iorga”.

Se trezea la 5 dimineața și întrerupea scrisul la 1 noaptea

Despre modul de viață al marelui om de cultură român, se spune că era unul destul de riguros, disciplina fiind cuvântul de ordine. Se trezea la 5 dimineața, își corecta șpalturile și mergea la tipografie. Apoi pleca la cursuri la București. După amiaza, negreșit, se odihnea o oră, își făcea plimbarea de rigoare, se așeza la masă cu familia, iar apoi relua lucrul până la 1 noaptea.

Ciuruit cu nouă gloanțe de către legionari. Degetele sale erau încrucișate în semnul crucii

Cutremurul din 1940 a deteriora grav casa Iorga. Savantul a fost nevoit să se mute tot în Prahova, dar la Sinaia. Într-un friguros 27 noiembrie, un grup de legionari l-a ridicat de la biroul de lucru, sub pretextul că trebuie să dea, o declarație la București. În acele momente, savantul scria „Istoria Universală”. Profesorul, adversar al Gărzii de Fier, a fost dus în pădurea de la Strejnic și ciuruit cu 9 gloanțe. Trupul său a fost găsit a doua zi, aruncat pe câmpul dintre Ploiești și pădurea Strejnic. Degetele sale erau încrucișate în semnul crucii…

Nicolae Iorga adeseori spunea familiei că știe că va fi asasinat de către legionari. A fost chiar sfătuit să plece peste hotare până la liniștirea situației, însă savantul a refuzat vehement, motivând că numai lașii își părăsesc țara.

Istoric, profesor universitar, enciclopedist, poet, dramaturg, critic literar, memorialist, gazetar, publicist, om politic, membru titular al Academiei Române. Pe scurt, Nicolae Iorga. Cel mai prolific istoric al românilor, numit, pe bună dreptate, cel mai mare savant al României din toate timpurile. Omul care s-a ambiționat nu doar să scrie istorie, ci și să facă istorie, într-o epocă de renaștere națională.

47 de universități și academii din întreaga lume au arborat drapelul în bernă, după aflarea asasinării celui care a fost marele român, Nicolae Iorga.

 

sursa foto -evz.ro

Ai informații care ar putea deveni o știre? Contactează-ne la: 0785 075 112, pe WhatsApp sau Signal.

Urmărește știrile Observatorul Prahovean și pe Google News!

Sondaj

Sunteți de acord să citiți ziarul Observatorul Prahovean fără reclame, dar contracost? 

- Publicitate -

Articole asemănătoare

Noaptea Bibliotecilor Deschise la Biblioteca Nicolae Iorga din Ploiești

Astăzi, 7 octombrie 2022, 𝐁𝐢𝐛𝐥𝐢𝐨𝐭𝐞𝐜𝐚 „𝐍𝐢𝐜𝐨𝐥𝐚𝐞 𝐈𝐨𝐫𝐠𝐚“ 𝐏𝐫𝐚𝐡𝐨𝐯𝐚 invită publicul de toate vârstele la ”𝑵𝑶𝑨𝑷𝑻𝑬𝑨 𝑩𝑰𝑩𝑳𝑰𝑶𝑻𝑬𝑪𝑰𝑳𝑶𝑹 𝑫𝑬𝑺𝑪𝑯𝑰𝑺𝑬” – o noapte plină de activități menite...

Imagini spectaculoase cu podul peste Dunăre de la Brăila: Va rămâne doar „un muzeu” la final de an?

​Podul peste Dunăre de la Brăila prinde formă din ce în ce mai mult pe zi ce trece, iar ultimele imagini surprinse din șantier...
- Publicitate -

Video Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Ultimele știri

Mizerie și foame. Condiții oribile oferite de Armata Română soldaților francezi aflați în misiune la Cincu

700 de militari francezi se află în misiune, în România, la unitatea militară de la Cincu. Aceștia au fost șocați de condițiile oribile de...

Conf.univ.dr.ing. Alin Diniță este noul rector la Universitatea Petrol-Gaze Ploiești

Conf.univ.dr.ing. Alin Diniță a fost ales, vineri, de către Comunitatea Academică, rector al Universității Petrol-Gaze din Ploiești. Turul 2 al alegerilor pentru funcția de rector...

Petrolul Ploiești joacă în această seară cu UTA Arad

Reveniți pe traiectoria potrivită după ce au adunat șase puncte din ultimele două etape, „lupii” așteaptă cu mare încredere duelul cu UTA Arad, vizând...

Ce a declarat hoțul prins la Ploiești, după ce a furat un sac cu bani al Poștei Române. ”M-am distrat cu prietenii”

Aproape zece mii de euro. Atât a reușit să cheltuiască în mai puțin de două zile tânărul de 20 de ani care a furat...

A fost identificat stăpânul taurului care a provocat accidentul de pe DN 1, la Potigrafu. Cum a fost sancționat

Un accident rutier grav s-a produs, vineri seara, pe DN1, la Potigrafu. Un taur a ajuns pe drumul național, fiind lovit de un autocar...
- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Parteneri

- Publicitate -