Imagini cutremurătoare din spitalul județean de urgență din Ploiești. Mesajul medicilor pentru cei care nu cred în covid și nu vor să se vaccineze

1

Observatorulph.ro publică imagini surprinse, astăzi, în spitalul județean de urgență din Ploiești, unde medicii abia mai fac față valului uriaș de bolnavi diagnosticați cu forme severe de covid. La terapie intensivă toate locurile sunt ocupate, iar cele care se eliberează, din păcate în majoritate prin decesul bolnavilor intubați, sunt ocupate imediat. Cei mai mulți bolnavi ajung la spital în stare gravă, nefiind vaccinați. FOTO la finalul textului,

Potrivit conducerii spitalului județean din Ploiești, în secția ATI și de interne, toate locurile destinate bolnavilor covid sunt ocupate, deși numărul de paturi a fost suplimentat. Vorbim de 72 de locuri la secția de boli infecțioase, 65 la interne și 16 la ATI, toate ocupate.

Din acest motiv, cei care se prezintă la unitatea de primiri urgențe cu simptome și sunt testați pozitiv sunt direcționați către alte spitale, inclusiv CFR.

Conducerea spitalului le-a cerut medicilor să renunțe la zilele libere pentru a face față valului de îmbolnăviri.

Pentru că aproape toate locurile de terapie intensivă sunt ocupate la nivel național, transferul pacienților din Prahova care au nevoie să fie intubați a devenit misiune imposibilă.

”Aș vrea ca imaginile cu bolnavii care au nevoie de oxigen să ajungă în special la cei care nu cred în covid și/sau nu vor să se vaccineze. Peste 90% dintre pacienții cu forme grave dezvoltate de tulpina Delta sunt nevaccinați, iar cei vaccinați fac doar forme ușoare, care nu au nevoie de spitalizare” a fost mesajul medicilor ploieșteni din spitalul județean din Ploiești, care tratează bolnavii de covid.

Potrivit ultimei raportări a DSP, în Prahova sunt 2.313 cazuri covid active, din care 188 de cazuri sunt înregistrate în ultimele 24 de ore din numai 555 de teste.

Numărul total de locuri destinate îngrijirii pacienților cu COVID-19, în Prahova, a fost suplimentat până la 508, dintre care 450 de paturi sunt ocupate în prezent.

FOTO Spitalul județean din Ploiești abia face față valului al patrulea al pandemiei:

 

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0785 075 112 pe WhatsApp sau Signal.

Vreau să mă abonez la serviciul de mesagerie WhatsApp - Trimite un mesaj pe Whatsapp cu textul VREAU SĂ MĂ ABONEZ la numărul de telefon la 0785 075 112

1 COMENTARIU

  1. DE CE NU ARATA ȘI BATAIA DE JOC FATA DE APARȚINĂTORI? LA SPITALUL ASTA MA CHINUI DE TREI ZILE SA AFLU O INFORMAȚIE DESPRE FRATELE MEU ȘI NIMENI NU SPUNE NIMIC. SINT PASATA DE LA UN DOCTOR LA ALTUL ȘI DE LA O ZI LA ALTA…. NU MAI ȘTIU CUM SA FAC SA AFLU MĂCAR CEVA….

Lasă comentariul tău. Click AICI

Comentariul tău
Numele tău