Are 20 de ani, o cheamă Carmina Elena Olimpia Cotfas și a fost desemnată cea mai frumoasă româncă, ea câștigând, pe 28 august, titlul de Miss Universe România. Carmina va reprezenta țara la faza mondială a competiției, care va avea loc în Israel, în decembrie. Până atunci, se pregătește intens pentru concurs, sperând să aducă acasă mult râvnita coroană. Tânăra, de fel din Târgu Mureș, a ținut să le încurajeze pe fetele înscrise în competiția „Miss Generația lui John” (VIDEO), să le dea câteva sfaturi legate de ceea ce înseamnă un concurs de frumusețe și să le explice cât de importantă este naturalețea într-o lume în care, parcă, nu mai avem curajul de a fi noi înșine.
La doar 20 de ani, cu ambiție, perseverență și enorm de multă muncă, dincolo de calitățile fizice, Carmina s-a întrecut cu 25 de tinere pentru titlul de Miss Universe România 2021. Peste 200 de românce frumoase s-au înscris în concurs, doar 25 au fost selectate, iar ea a fost cea mai bună.
Naturalețea, sinceritatea, carisma, zâmbetul, lejeritatea discursului, felul în care Carmina, pur și simplu, a radiat pe scenă, au fost atuurile care au convins juriul că ea merită titlul de Miss Universe România 2021. Carmina face modelling de la vârsta de 14 ani, este studentă în anul III la Facultatea de Istorie din Cluj și visul ei este să devină …profesor.
Faptul că a fost desemnată cea mai frumoasă femeie din România o onorează, dar implică și o mare responsabilitate. Carmina este acum model pentru zeci, poate sute de fete care și-ar dori să îi calce pe urme. De aceea, tânăra din Târgu Mureș le sfătuiește pe acestea să fie mereu sincere, în primul rând cu ele însele, să își păstreze modestia și bunul simț, să nu imite, să își dezvăluie personalitatea exact așa cum este ea, să trateze cu maximă seriozitate orice competiție la care se înscriu și să… ZÂMBEASCĂ! Din punctul ei de vedere, zâmbetul este unul dintre secretele reușitei în această fascinantă lume a frumuseții.
E cale lungă până să ajungi la un astfel de titlu și să fii aleasă în top 5 cele mai frumoase femei, la nivel global, însă, dacă îți dorești cu adevărat și muncești pentru asta, orice vis poate deveni realitate, mărturisește Miss Universe România, Carmina Elena Olimpia Cotfas.
Comentariu cenzurat din cauza limbajului și atacului la persoană