Joi, 2 septembrie, la Muzeul Județean de Artă din Ploiești, va avea loc lansarea cărții ”Pasteluri” a Cristinei Dobre. Toate veniturile obținute din vânzarea volumului vor fi donate Asociației Club Sportiv „Ambiția Mădălin” care ajută copiii din medii defavorizate să facă sport de performanță. Lansarea pentru public va avea loc vineri, 3 septembrie, la librăria Cărturești din mall-ul AFI Ploiești.
Dan Puric semnează prefața acestei cărți și are numai cuvinte de laudă la adresa autoarei: ”Gânduri scurte, ce alunecă grațios între proză și poezie, toate înhămate la scopul nobil al trezirii și reamintirii de sine. În fond, lumina sufletească pe care o lasă această mică carte suspin, ca un fulg de zăpadă, venit prea devreme pe pământ, îmi aduce amine de acel strigăt poem dintr-un minunat haiku japonez: Odată am fost fluture, nu am dovezi, dar îmi aduc aminte”.
Contactată de observatorulph.ro, Cristina Dobre, a declarat: ”Am scris această carte cu speranța vie că frumosul nu a murit ! Prin viață nu poți trece fără să privești la nevoile celor din jurul tău. Într-o lume în care valorile dispar în fiecare zi, în care existența zilei de mâine înseamnă pentru marea majoritate doar un „a fi” la nivel personal, consider că pentru a da vieții și viitorului o șansă trebuie să ne îndreptăm atenția față de copii și în special față de copiii mult mai puțin norocoși dintre ei. Cartea este un mesaj și un indemn la iubire, milă, solidaritate și empatie față de oameni în general și față de copii în mod special !”

