Aflat la cea de a patra ediție, Jazz on the Rooftop are loc în perioada 20 – 22 august 2021, toate concertele fiind programate de la ora 19.00, pe terasa Primăriei Ploiești. Săptămâna aceasta, premiul oferit unei candidate la Miss Generația lui John va fi chiar o invitație la Jazz on the Rooftop.
Filarmonica Paul Constantinescu din Ploiești a lansat o nouă invitație la un eveniment cultural cu totul aparte. Jazz on the Rooftop, un proiect marca Ploiești Jazz Festival, aflat la ediția a patra, se va desfășura la înălțime, pe terasa clădirii Primăriei Ploiești.
Așa cum v-am obișnuit, fetele înscrise în competiția Miss Generația lui John participă la câte o extragere săptămânală.
Vineri, 20 august, începând cu ora 10.00, va avea loc extragerea câștigătoarei premiului oferit de Filarmonica Ploiești, constând într-o invitație pentru două persoane la Jazz on the Rooftop.
Extragerea va fi transmisă live, pe Facebook, iar participantele vor fi toate candidatele care s-au înscris în competiție în perioada 13 – 19 august.
