Pentru că frumusețea înseamnă sănătate, iar sănătatea, printre altele, înseamnă și sport, ne-am gândit că n-ar fi rău să venim cu mici surprize pentru curajoasele care se înscriu în concursul de Miss până vineri, 6 august. Astfel, în colaborare cu Titan Academy, punem la bătaie premii, constând în abonamente pe trei luni la clubul de fitness și forță situat în Galeriile din centrul Ploieștiului.
De ce am ales acest tip de premiu? Simplu! Pentru că știm că sportul este unul dintre cele mai importante lucruri pe care le putem face pentru sănătatea și pentru frumusețea noastră.
Și pentru că sportul cuprinde multe variante din care putem alege, de la alergatul pe bandă, la bicicletă sau fitness, câștigătoarele celor trei premii au la dispoziție destule opțiuni în cadrul clubului de fitness și forță Titan Academy.
“Mă bucur să facem echipă cu Miss Generația lui John pentru a promova frumusețea fără filtre. Pentru a avea un corp frumos nu trebuie să apelați la operații sau trucuri estetice. Sportul vă poate ajuta și, în plus, vă garantez că, pe nebăgate de seamă, vă veți construi un stil de viață sănătos. Prin sport veți obține acea stare de bine și acel echilibru psihic de care toți avem nevoie, indiferent de vârstă”, spune Irina Oprea, managerul sălii Titan Academy.
Tragerea la sorți a câștigătoarei primului dintre cele trei abonamente pe trei luni puse la bătaie va avea loc duminică, 8 august.
Nu uita, înscrierile continuă până pe 13 septembrie. Anunță-ți prietenele!