- Publicitate -

Pățania unui șofer, care s-a ales cu permisul anulat la Ploiești. ”Polițistul care mi-a reținut carnetul m-a pus să mut mașina, iar colegii lui mi-au făcut dosar penal!” Explicația IJP Prahova

Un șofer din comuna Iordăcheanu susține că s-a ales cu permisul anulat din cauza unui polițist, care după ce i-a reținut carnetul l-a pus să mute mașina, iar un alt echipaj i-a făcut dosar penal pentru conducere fără permis. În replică reprezentanții IJP Prahova au transmis că decizia aparține instanței.

Sesizarea șoferului transmisă redacției noastre:

- Publicitate -

”Acum doi ani, agentul de politie F.I. m-a tras pe dreapta în fața unei șaormerii de pe strada Gheorghe Doja din Ploiești. Mi-a suspendat permisul pentru 90 de zile pentru că etilotestul a arătat o alcoolemie de 0,07.

Am recunoscut fapta, iar după ce mi-a fost suspendat permisul eu am închis mașina și am vrut să plec spre domiciliu pentru a veni cu cineva cu platforma să-mi recuperez mașina.

- Publicitate -

Agentul de poliție m-a obligat să mut autovehiculul în parcarea special amenajată, adică la câțiva metri distanță. Mi-a spus să fac asta pentru că mașina se afla în intersecție și trebuia eliberat drumul, apoi a plecat.

În timp ce efectuam această manevră, repeet la solicitarea polițistului care mi-a suspendat permisul, din spate a venit un alt echipaj de poliție și mi-a întocmit dosar penal pentru conducere fără permis.

Degeaba le-am explicat situația! La proces agentul de poliție F.I. nu a recunoscut că el m-a pus să mut mașina. După doi ani de proces, am primit de la instanță decizia cu anularea permisului.

- Publicitate -

Fiind șofer profesionist am rămas fără loc de muncă din cauza acelui polițist care nu a recunoscut că el m-a pus să mut mașina. E normal?”

La solicitarea observatorulph.ro, reprezentanții IJP Prahova au transmis următorul punct de vedere:

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

2 COMENTARII

  1. Stai linistit ca si eu am ramas fara permis pe vremea cand in locul podului de la vest era cale ferata. Pandacii au profitatbde o eroare a barierelor (care de fapt putea curma multe vieti nevinovate) si m-au lasat pe bara 3 luni. Proces, recurs, apel. Totul degeaba. Daca la prima infatisare judecatorul mi-a dat dreptate, peste noapte sentinta s-a schimbat 🙂

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Mihai Polițeanu, reacție dură după acuzațiile PSD: „Se folosesc de tragedii ca să împroaște minciună”

Primarul Ploieștiului, Mihai Polițeanu, a reacționat după comunicatul PSD...

Clădire aflată la un pas să se prăbușească peste trecători în centrul Ploieștiului

Una dintre clădirile vechi ale Ploieștiului stă să cadă...

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -