Când spui Ploiești, spui Caragiale. Când spui Ploiești, spui oameni care au modelat orașul după chip și asemănare. Ion Luca Caragiale, unul dintre cei mai mari dramaturgi români a lăsat în urma sa o operă impresionantă. Și astăzi, piesele sale de teatru sunt la fel de actuale ca și atunci când au fost scrise.
Ion Luca Caragiale a murit la Berlin, pe 9 iunie 1912, unde se autoexilase împreună cu familia în 1904, după ce a fost acuzat de plagiat. El a plecat dezgustat și scârbit din țara în care a trăit și pentru care scrisese toată viața.
Apropiații dramaturgului îi știau pasiunea pentru băuturile fine, la care nu făcea exces, dar și pasiunea sa pentru tutun. Când venea vorba de o țigară, sau mai multe, Caragiale era primul care făcea acest lucru. Cella Delavrancea, fiica lui Barbu Ștefănescu Delavrancea, povestește cum a fost găsit în camera sa. Caragiale murise după o noapte în care fumase nu mai puțin de 80 de țigări.
”Într-o dimineață, Caragiale n-a mai apărut în salon să asculte o fugă de Bach. Am lucrat singură, am început să studiez marea sonată de Schumann în fa diez minor, bucată dramatică și grea. Dintr-o dată, un țipăt a sfâșiat fiorul melodic. M-am ridicat cuprinsă de frică și am fugit spre odaia de culcare a lui Caragiale. Ușa era deschisă. El, alunecat pe jos, lângă pat, cu mâna stângă crispată pe cearșaf. Avea capul dat pe spate, fața albă, ochii ficși. Îngrozită, soția lui îl privea. Văzuse că nu apăruse ca de obicei, îndrăznise la ora 11 a.m. să bată la ușă. Tăcerea o îngrijorase. A deschis, a văzut, a țipat. Cum să faci loc durerii, aşa, pe neașteptate?” a scris Cella Delavrancea.
Marele dramaturg avea să moară pe 9 iunie 1912, la 60 de ani, lăsând în urmă o văduvă, pe Alexandrina Burelly, și doi băieți, Mateiu și Luca Caragiale. Opera sa a rămas și astăzi una de căpătâi în teatrul și literatura românească.
