- Publicitate -

Doi adolescenți care se sărutau într-un parc din Ploiești au fost amendați de un polițist local pentru că nu purtau mască. Cum arată procesul verbal – FOTO

Nu e banc! Un polițist local i-a amendat pe doi adolescenți pe care i-a surprins sărutându-se într-un parc din Ploiești, cu câte 250 de lei, pentru că nu purtau mască de protecție în spațiul public.

Mama băiatului de 16 ani ne-a trimis copia procesului verbal prin care acesta a fost sancționat pentru că purta masca sub barbă în timp ce săruta o fată, amendată și ea de același polițist local.

”Fiul meu se afla în parc, pe bancă, în compania unei fete. Cei doi se sărutau, iar în jurul lor nu se afla nimeni. Polițistul local a venit din spate pentru a-i putea surprinde pe cei doi, iar apoi i-a amendat. A scris în procesul verbal că băiatul meu a fost depistat în parcul de joacă pentru copii fără a purta mască de protecție. Mi se pare un abuz și o josnicie. Alte infracțiuni nu avea de constatat?” a fost mesajul femeii.

Aceasta a plătit amenda fiului său, însă va cere explicații conducerii Poliției Locale Ploiești pentru excesul de zel de care a dat dovadă agentul.

Contactat de observatorulph.ro, Adrian Vaida, directorul instituției, a declarat: ”Vom demara o anchetă în acest caz pentru a lămuri situația”. 

Așa arată procesul verbal cu amenda aplicată unuia dintre tinerii surprinși în timpul sărutului fără mască:

Ai informații care ar putea deveni o știre? Contactează-ne la: 0785 075 112, pe WhatsApp sau Signal.

Urmărește știrile Observatorul Prahovean și pe Google News!

Sondaj

Sunteți de acord să citiți ziarul Observatorul Prahovean fără reclame, dar contracost? 

- Publicitate -

Articole asemănătoare

Accident pe centura de est a Ploieștiului. Pieton spulberat de o cisternă UPDATE

Un grav accident rutier s-a petrecut, vineri seară, pe Centura de est a Municipiului Ploiești, în apropierea sensului giratoriu Bucov. UPDATE Victima este resuscitată la...

Cheile Zanoagei – un traseu ușor de parcurs și deosebit de frumos

Din numeroasele variante de trasee montane din Bucegi – Cheile Zanoagei reprezintă unul din cele mai spectaculoase trasee. Mare parte din aceste trasee au grad...
- Publicitate -

Video Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Ultimele știri

Accident pe centura de est a Ploieștiului. Pieton spulberat de o cisternă UPDATE

Un grav accident rutier s-a petrecut, vineri seară, pe Centura de est a Municipiului Ploiești, în apropierea sensului giratoriu Bucov. UPDATE Victima este resuscitată la...

Accident spectaculos la Galați. Șoferul a scăpat nevătămat după ce s-a răsturnat de mai multe ori cu mașina

Un tânăr de 21 de ani din Galați a scăpat ca prin minune dintr-un accident rutier foarte grav. Mașina acestuia s-a rostogolit de mai...

Cheile Zanoagei – un traseu ușor de parcurs și deosebit de frumos

Din numeroasele variante de trasee montane din Bucegi – Cheile Zanoagei reprezintă unul din cele mai spectaculoase trasee. Mare parte din aceste trasee au grad...

Taur spulberat de un autocar plin cu călători pe DN1, la Potigrafu. Trafic întrerupt spre București-FOTO

Un accident rutier grav s-a produs vineri seara pe DN1, la Potigrafu. Un taur care se afla pe carosabil a fost lovit de un...

Interviu cu Sorin Niță, senseiului de la Ploiești care clădește campioni din micii karateka

Sorin Niță are 32 de ani, s-a născut în Ploiești și este președintele Clubului Sportiv Shiro Washi din Ploiești, club înființat în 2007, secția...
- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Parteneri

- Publicitate -