Primul invitat al lui John Cristea la Observatorulph.ro LIVE – ”Generația lui John” din 2021 este Daniel Farcaș, unul dintre cei mai apreciați antrenori wellness din România.
După absolvirea liceului de muzică și după primul an de studiu la teologie, Daniel Farcaș și-a schimbat radical stilul de viață, apoi și-a dat seama că ar putea ajuta mulți oameni să obțină rezultate prin îmbunătățirea obiceiurilor alimentare!
”Acum 11 ani am întâlnit această oportunitate, fiind doar un hobby la început. Primii ani ani au fost part-time și ulterior am decis să aloc full time pentru această activitate! Am descoperit partea de dezvoltare personală și antreprenoriat, iar ulterior am participat la cursuri cu oameni precum Dr. OZ, Robin Sharma, Robert Kiyosaki și Tony Robbins” susține Daniel Farcaș.
Acum se poate mândri că a susținut peste 50 de cursuri în perioada de pandemie și că va continua să participe la cursuri naționale și internaționale, investind în continuare în dezvoltarea personală.
”Privesc cu mult entuziasm proiectul de educație nutrițională pentru România, iar misiunea mea este de a face o lume mai sănătoasă și mai fericită!” a declarat Farcaș.
Emisiunea Observatorulph.ro LIVE – ”Generația lui John” cu Daniel Farcaș va fi transmisă în direct pe observatorulph.ro luni, 4 ianuarie, de la ora 13:00.
