Pe lângă cei doi angajați confirmați pozitiv, alți doi contacți se află în izolare la domiciliu, starea tuturor fiind bună.
Zvonurile legate de angajații Cora, supermarket aflat în incinta AFI Ploiești, s-au răspândit rapid în comunitate. Contactată de Observatorulph, conducerea Cora ne-a transmis următoarele:
”Precizăm că primul angajat testat pozitiv nu a mai venit la muncă din data de 2 iulie 2020, când au apărut primele suspiciuni privind starea de sănătate, iar cea de-a doua persoană din 9 iulie 2020.
Măsurile de izolare au fost luate în conformitate cu recomandările Direcției de Sănătate Publică Prahova, care a fost informată imediat despre această situație.
În urma anchetei epidemiologice, alți doi angajați au fost trimiși în izolare pentru că au fost în contact cu persoanele testate pozitiv.
Cora a luat imediat măsurile necesare în hipermarket și în birouri, care au fost supuse unor operațiuni de dezinfectare generală.
Hipermarketurile din rețeaua Cora sunt dezinfectate de mai multe ori pe zi, iar măsurile recomandate de autorități pentru prevenirea răspândirii coronavirusului sunt respectate întocmai.
Prin urmare, au fost montate panouri de plexiglas în zona caselor de marcat, precum și puncte de dezinfectare la intrarea în magazine. Clienții au la dispoziție servețele dezinfectante pentru coșuri și cărucioare și se pot spăla pe mâini în chiuvete montate în acest scop.
Angajații poartă măști de protecție sau viziere și au propriul kit de dezinfectare a spațiului de lucru. La intrarea în magazine se efectuează triajul epidemiologic prin verificarea temperaturii clienților. Totodată, toți cei care intră în magazinele noastre trebuie să poarte mască.
Cora este în legătură cu cei doi angajați testați pozitiv, precum și cu cei doi aflați în izolare, urmărim starea lor și îi așteptăm să revină în echipă cât mai curând.”

Va pot pune la dispozitie schimbul de emailuri pe tema asta cu reprezentantii cora…