spot_img
- Publicitate -

Crimă organizată: zeci de mii de metri cubi de deșeuri îngropate ilegal la Bărăitaru. Grosul ar proveni din Ploiești (probe video)

Data:

0201a4de-d015-4312-9b3f-894c8a7483d0_b376e.jpg

Zeci de mii de metri cubi de deșeuri îngropate vis a vis de stația de transfer deșeuri a comunei Drăgănești, din satul Bărăitaru, administrată în acest moment de operatorul de salubritate Rosal, aceasta este descoperirea făcută de reporterii Observatorulph, în urma unui pont anonim.

- Publicitate -

După toate aparențele, operațiunea de îngropare a acestora se desfășoară organizat, de mai mulți ani. În mod cât se poate de ciudat, având în vedere proporțiile industriale ale operațiunii, nimeni – cetățeni ai comunei, autorități locale sau de mediu, nici măcar unul nu a remarcat ceva în neregulă.

De unde vin acestea? Conform surselor noastre, cel puțin în ultimele săptămâni, o parte a acestora, de exemplu cele îngropate fix în fața stației de sortare, ar fi aduse din municipiul Ploiești. Cel puțin așa susțin cei care ne-au trimis filmarea cu un compactor care descarcă gunoiul pentru a fi îngropat pe respectivul teren.

De asemenea, există posibilitatea ca acolo să fie îngropate deșeuri industriale sau medicale, similare celor din incendiul care a avut loc în urmă cu doi ani în depozitul ilegal din cartierul ploieștean Mimiu.

- Publicitate -

Ajunși la fața locului, am putut să observăm că, depozitate și acoperite cu buldozerul într-un ritm alert, gunoaiele au schimbat relieful zonei. Excavările, făcute în lunca unui pârâu (sau canal de irigații) care traversează satul Bărăitaru, au umplut la propriu o bună bucată din valea albiei.

După toate aparențele, excavările și acoperirea deșeurilor au sunt realizate cu utilaje industriale. Ne referim la buldozere și escavatoare de mare tonaj.

Este motivul pentru care noi credem că este vorba despre zeci de mii de metri cubi de deșeuri depozitate ilegal în acel loc. Dimensiunile aceste operațiuni de crimă organizată sunt, cu adevărat, inimaginabile.

- Publicitate -

Ne manifestăm speranța ca autoritățile de mediu și de combatere a criminalității se vor sesiza în urma apariției acestui articol vor interveni cu rapiditate pentru a controla zona și astfel să nu devină părtașe ale unei eventuale operațiuni de acoperire a dezastrului. Vom reveni cu dezvăluiri.

Cum ți se pare subiectul?

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

Provocarea Observatorul Prahovean

Doctor bun

Medicul Carmen Ionică m-a salvat după un diagnostic greșit”

Observatorul Prahovean continuă campania „Doctor bun” dedicată medicilor apreciați...

„Datorită medicului Oana Ignatov am ales Maternitatea Ploiești”

Ioana Arion este o ploieșteancă ce a născut un...

Interviu cu stomatologul Claudiu Petriu, omul care redă frumusețea zâmbetului

În lumea stomatologiei, există oameni specializați, care nu doar...
- Publicitate -

Antreprenori de succes

Măcelăria Pion din Ploiești, mezeluri ca pentru la ei acasă

Gabriel Barbu nu are birou cu vedere panoramică, aflat...

Chic Fleuriste, arta bijuteriilor din flori naturale la Ploiești

În centrul Ploieștiului, în apropierea Sinagogii, pe strada Traian...

Un antreprenor produce sucuri naturale la Urleta. Fără e-uri!

Urleta, satul din Prahova care îmbină istoria cu modernitatea,...
- Publicitate -

Exclusiv

Măcelăria Pion din Ploiești, mezeluri ca pentru la ei acasă

Gabriel Barbu nu are birou cu vedere panoramică, aflat...

Zeci de case din Ploiești vor fi demolate. Oamenii sunt disperați

Situație revoltătoare în Ploiești. Aproximativ 50 de case de...

Patroni de magazine înșelați prin terminalele self pay

Escrocii au găsit o metodă prin care să-i lase...

Ce a pățit șoferul care a golit vidanja pe câmp, la Berceni

După ce Observatorul Prahovean a publicat imagini surprinse recent cu...

Pasajul sub DN 1, pagubă de un milion de euro la Primăria Azuga

Primăria Azuga a solicitat suspendarea licitației pentru viitorul pasaj...

Ai un pont?

Trimite-ne un mesaj pe WhatsApp la 0785 075 112

- Publicitate -

Știri noi

O familie lăsată pe drumuri, după ce o rudă le-a incendiat casa

O familie din satul prahovean Pietriceaua a rămas sub...

Măcelăria Pion din Ploiești, mezeluri ca pentru la ei acasă

Gabriel Barbu nu are birou cu vedere panoramică, aflat...

Fum alb la Vatican. A fost ales un nou Papă. Cine este Leon al XIV-lea [UPDATE]

Lumea catolică este, la această oră, în sărbătoare, după...

Șoferul beat, alergat de poliție la Ploiești, a fost prins și amendat

Polițiștii rutieri din cadrul Poliției Municipiului Ploiești l-au depistat,...

25 de ani de Metigla în România. Planuri de expansiune europeană

Peste 25 milioane de euro investiți în România...
- Publicitate -

Emisiuni

Se poate și la Ploiești. Orașul se schimbă

Jurnaliștii Marius Nica, Claudiu Vasilescu și Ștefan Vlăsceanu au...

Cum poți avea factură de curent pe ”minus”? Secretul fotovoltaicelor

De la 1 iulie, guvernul nu va mai subvenționa...

Tăieri de sporuri și salarii în Primăria Ploiești

Jurnaliștii Marius Nica, Claudiu Vasilescu și Ștefan Vlăsceanu au...
- Publicitate -

Vox Publica

De ce simțim atâta frică zilele astea?

Crearea a două tabere între membrii aceleiași populații este...

Ploieșteancă din Diaspora după vot: „Stau cu inima strânsă”

Votul din 4 mai a generat o imagine distorsionată...

PSD-ul, balaurul cu șapte capete, a îngropat România

Indiferent cât am fost de blamată cu privire la...
- Publicitate -

Pe aceeași temă

Măcelăria Pion din Ploiești, mezeluri ca pentru la ei acasă

Gabriel Barbu nu are birou cu vedere panoramică, aflat...

Zeci de case din Ploiești vor fi demolate. Oamenii sunt disperați

Situație revoltătoare în Ploiești. Aproximativ 50 de case de...

Patroni de magazine înșelați prin terminalele self pay

Escrocii au găsit o metodă prin care să-i lase...

Ce a pățit șoferul care a golit vidanja pe câmp, la Berceni

După ce Observatorul Prahovean a publicat imagini surprinse recent cu...
- Publicitate -

Pasajul sub DN 1, pagubă de un milion de euro la Primăria Azuga

Primăria Azuga a solicitat suspendarea licitației pentru viitorul pasaj...

Muncitori fără echipament de siguranță, la înălțime, în Ploiești

Inconștiență pe un șantier din centrul Ploieștiului.  Muncitorii lucrează...

Lista localităților din Prahova unde Simion a câștigat cu peste 50%

George Simion, candidat AUR, a câștigat detașat primul tur...