Serviciul de Investigare al Fraudelor (SIF) din cadrul Poliției Prahova, după cum îi spune și numele, se ocupă cu treburi serioase. Deși a fost cel mai slab Serviciu din țară sub comanda lui Ion Popescu, acum pensionat, acesta s-a făcut remarcat în perioada în care chestorul Sorin Oprea se afla la comanda Poliției, iar la șefia SIF Gheorghe Parepa. De exemplu, polițiștii de la SIF au făcut peste 100 de dosare penale în câteva luni doar pe linia combaterii fraudelor în afacerile cu petrol. În prezent, din câte se zvonește, Serviciul este menținut pe linia de plutire doar de doi-trei polițiști, ancheta pe linie economică fiind unul dintre cele mai grele segmente din munca de poliție. Chestorul Oprea a plecat la Agenția Națională Antidrog iar comisarul șef Parepa a avansat în funcția de adjunct al inspectorului șef.
Polițiștii au folosit un mod de operare inventat de Nikky Mână Lungă
La începutul săptămânii, mai mulți lucrători de la SIF au făcut un dosar penal administratorului unei firme de apartament, cu obiect de activitate vânzări PC, service și tot ce mai ține de domeniul computerelor. Polițiștii au organizat o acțiune la sediul societății, pentru a-i prinde în flagrant pe cei doi angajați când instalau Windows-ul pe un calculator. La această acțiune au participat polițiști sub acoperire care s-au folosit de doi tineri din București, acum martori în dosar. Cei doi tineri au lucrat pentru polițiști, cumpărând un calculator de la societatea respectivă apoi rugându-i pe angajați să le instaleze Windows-ul pe calculator. În momentul în care se instala programul, polițiștii au intrat în sediu fluturând legitimațiile. Flagrant încheiat cu succes. Windows-ul nu apucase să se instaleze.
Modul de operare folosit la acest caz a fost inventat de comisarul șef Constantin Nicoară, poreclit Nikky Mână Lungă pe vremea când lucra la SIF. Nicoară a fost șef la secția 2, mutat ca șef de post la Bucov, iar după noua reorganizare a Poliției este simplu lucrător. Nikky a fost un client fidel al publicației noastre. A ajuns șef la secția doi, deși a picat de câteva ori examenul de promovare. A intrat în conflict cu subalternii care într-o zi au ieșit în curtea secției, refuzând să lucreze. A fost cercetat de Biroul Control Intern când un martor într-un dosar penal a declarat procurorului de caz că polițiștii l-au pus să mintă. A încercat fără succes să se transfere la SIPI și apoi a fost trimis la Bucov.
Cu toate acestea, modul de operare inventat de el este încă folosit. Flagrantul la Windows a reușit și astfel de acțiuni vor continua, spre bucuria lui Bill Gates, co-fondatorul companiei Microsoft- cea care a fost prejudiciată.
La final, un pont pentru oamenii legii: ziarul Raid este plin de anunțuri ale unor infractori care instalează Windows-ul. Aceștia trebuie stârpiți cu orice preț.