- Publicitate -

Primarul Andrei Volosevici, prefectul Adrian Dobre și șeful IPJ Bogdan Despescu au stat lângă o valiză cu 10.200 de lei cash

Data:

matefripte2Ieri dimineață în sala de spectacole a Casei de Cultură a Sindicatelor din Ploiești a avut loc un eveniment emoționant pentru cei 340 de pensionari prezenți. Liga Sindicală a Pensionarilor din Ploiești i-a convocat pe primarul Andrei Volosevici, pe prefectul Adrian Dobre și pe noul șef al Inspectoratului Județean de Poliție Prahova, Bogdan Despescu pentru a asista la fericitul moment al ajutării cu suma de 30 de lei a membrilor organizației. Fără să știe ori știind foarte exact, ce trei au stat lângă o valiză care conținea cel puțin 10.200 lei cash. Iată dragii moșului povestea romanțată a unei situații unice în viața urbei noastre.

Or fi știut? N-or fi știut?
Vibrantul moment a început cu speech-urile invitaților: Andrei Volosevici plângându-se ca de obicei de presa rea care îl ponegrește și nu-i recunoaște meritele de super primar, prefectul Adrian Dobre întrebându-se permanent în gând “ce puii mei caut eu aici?!?” și șeful poliției care i-a asigurat pe toți ce prezenți că se află în centrul preocupărilor lui. Între noi fie vorba, exprimarea asta o să-l coste pe Despescu pentru că l-a pus într-o dilemă pe Volosevici nu-și dorește deloc să fie în centrul atenției poliției de când se ocupă personal de distribuția cafelei Fortuna sub formă de șpagă electorală la Scorțeni, dar asta e altă poveste. Bineînțeles că au luat cuvântul și reprezentanții pensionarilor prezenți în sală să fie siguri că împărțeala celor cel puțin 10.200 de lei pentru ajutoare adunați cash în sală vor fi distribuiți corect.

Speranțele pensionarilor pentru un ajutor consistent au fost năruite de un compot
Dăm legătura corespondentului special Alpha TV prezent la fața locului, Vasile Manolescu, președintele Ligii Sindicale a Pensionarilor din Ploiești:
“A fost adunarea generală a Ligii Sindicale a Pensionarilor din Ploiești și pentru faptul că vin sărbătorile de Paște și noi speram ca și de la Primărie să primim un ajutor, niște pachete, văzând că nu există această posibilitate, am încercat să ajutăm pensionarii din cadrul Ligii. În acest sens am dat un ajutor la 340 de persoane, în valoare mică, de 30 de lei. A fost la întrunirea noastră și primarul, și prefectul, și inspectorul șef al IJP Prahova în care am analizat toate problemele legate și de siguranța cetățeanului, despre asfaltări și câini comunitari și am obținut din partea domnului primar o promisiune că se va analiya și pentru toți pensionarii, nu doar ai Ligii, cu pensii sub 400 de lei s-ar putea ca până în Sărbători să ofere niște pachete. Dar după ce am văzut eu că pentru cei care sunt asistați la cantina de ajutor social se dă pipote și niște ficat și un compot de cireșe, ăsta nu e ajutor pentru pensionari în condițiile în care uleiul e 7 lei, zahărul e 5 lei, ce să facă omul ăla cu un compot?”

- Publicitate -

Niște nemulțumiți și nerecunoscători
Acestea fiind spuse, domnul Manolescu a mai adăugat în exclusivitate pentru reporterul Roxana Tănase al postul de televiziune lider județean de audiență: “Nici un partid până la ora actuală nu ne-a dat nici un sprijin. Dacă ne-ar fi dat, poate în loc de 30 de lei, ar fi fost 50 de lei. Dar nici un partid, nici PDL, nci PSD, nici PNL, nu ne-a întrebat nimic. Acest ajutor nu este un ajutor mare pentru că noi am avut foarte puține sponsorizări în perioada 2010 – 2011. Toată lumea a strâns șurubul și nu ne mai sponsorizează. Din sponsorizările pe care le-am avut și din cotizații am reușit să dăm 30 de lei. Având însă în vedere că guvernanți au emis o hotărâre de guvern prin care la toți pensionarii le-a redus 5,5% cu excepția celor care au un venit mai mic de 500 de lei, toți pensionarii sunt nemulțumiți. Sunt nemulțumiți nu numai de treaba asta, sunt nemulțumiți pentru că medicamentele s-au scumpit, sunt nemulțumiți că se aplică coplata la medicii de familie și sunt nemulțumiți că inflația a crescut și punctul de pensie a rămas același. Toate aceste probleme le-am discutat și ieri”.

Volo te implor: la locale să nu ieși tot cu Fortuna!
Deci, așa cum vă spuneam, din ce am văzut eu ieri deghizat fiind în bătrânica simpatică de pe rândul J, locul 24, domnule primar să știți că pensionarii dumneavoastră sunt un pic supărați rău de tot pe partidul de guvernământ. Sugestia mea ar fi ca la localele din Ploiești să închiriați un cărucior cu hotdogi dacă vreți să mai aveți o șansă. Apropo, aveți grijă să fie din ăia de calitate super că vedeți, pensionarul ploieștean s-a transformat deja într-o mică fiară. Parol! Închei lăsându-vă în compania a ceea ce au mai solicitat cei 340 de pensionari primarului Andrei Volosevici, prefectului Adrian Dobre și șefului IPJ Bogdan Despescu, adunați lângă cei 10.200 lei cash ieri dimineață:
– o zi gratuită la grădina zoolgică pentru pensionari;
– să fie invitați pensionarii la manifestările sportive;
– să se schimbe procedura prin care sunt comercializate produsele la magazinul “economat” din incinta Halelor Centrale în sensul că prețul produselor să nu includă adaos comercial;
Am zis.
Atenție: acest material este un pamflet!

Cum ți se pare subiectul?

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Urmărește Observatorul Prahovean pe canalul de social media preferat

Sondaj Observatorul Prahovean

Provocarea Observatorul Prahovean

Doctor bun

- Publicitate -

Antreprenori de succes

- Publicitate -

Exclusiv

Prahoveni bătuți în casă de vecini. Agresorii sunt liberi

Scene de o violență ieșită din comun s-au petrecut...

Tarifele Apa Nova Ploiești vor crește anual, până în 2037

După Hidro Prahova, care a majorat tarifele cu 30% la...

Doar 10 locuri pentru bolnavii terminal, la stat, în Prahova

Înființarea unor secții de paliație pentru bolnavii în stadiu...

RAR Auto-Pass NU e obligatoriu! Efectul protestului din Ploiești

Protestul comercianților de autoturisme din Ploiești, care a avut...

Concursul cu dedicație de la Schuller a ajuns în instanță

În primăvara anului trecut, când primar al Ploieștiului era...
- Publicitate -

Știri noi

Unde vor fi construite benzinării pe A 3 Ploiești-București

Compania OMV PETROM MARKETING a fost desemnată câștigătoarea licitației...

Încă un oraș din județ vrea ieșirea din Hidro Prahova

Încă o localitate din Prahova face demersuri pentru a...

Drumul blestemat din Ploiești. Nu e gata nici după trei ani

În iulie 2022, Primăria Ploiești, condusă atunci de Andrei...

Trei incendii în Prahova. Au pierit peste 130 de animale

Pompierii militari din cadrul Detașamentului Vălenii de Munte, incluzând...

Vreme mai rece decât normalul perioadei între 10 și 17.02

Administrația Națională de Meteorologie a anunțat prognoza pentru săptămâna...
- Publicitate -

Emisiuni

Banchetul, mai scump ca o nuntă la un colegiu din Ploiești

În ultima emisiune Observatorul Prahovean LIVE, Marius Nica, Claudiu...

De ce plătesc prahovenii tarife uriașe la apă și canalizare

Astăzi, în emisiunea Observatorul Prahovean LIVE, Marius Nica, Mihai...

Bianca Mirică, eleva din Ploiești acceptată cu bursă în SUA

Bianca Mirică este eleva din Ploiești care a fost...
- Publicitate -

Vox Publica

Cine conducea Bentley-ul răsturnat în Ploiești? Poliția tace

De ce oamenii cred, pe bună dreptate, că Bentley-ul...

Domnule Polițeanu, dacă nu o reparați, mai bine închideți-o

Strada Cosminele din Ploiești este una dintre zecile de...

Ordin pe unitate, la PSD: Iubiți-l pe Crin!

E oficial. Crin Antonescu va fi candidatul unic al...
- Publicitate -

Pe aceeași temă

Încă un oraș din județ vrea ieșirea din Hidro Prahova

Încă o localitate din Prahova face demersuri pentru a...

Trei incendii în Prahova. Au pierit peste 130 de animale

Pompierii militari din cadrul Detașamentului Vălenii de Munte, incluzând...

Vreme mai rece decât normalul perioadei între 10 și 17.02

Administrația Națională de Meteorologie a anunțat prognoza pentru săptămâna...

După moartea a doi oameni, vor apărea separatoarele pe DN1B

După ce, în urmă cu apropximativ două săptămâni, doi...
- Publicitate -

Incendiu la Bănești, la un centru de colectare fier vechi

Un incendiu a izbucnit joi, 6 februarie 2025, în...

Cum s-a stabilit șoferul Bentley-ului răsturnat în Ploiești

În urma articolului publicat de Observatorul Prahovean în această...

Un autobuz a luat foc în Bucov

Joi, 6 februarie 2025, un autobuz a luat foc...

Scandalul hărțuirilor la Teatrul Toma Caragiu Ploiești s-a încheiat

Mihaela Rus, directorul Teatrului „Toma Caragiu”, a câștigat procesul...