Multă distracţie şi voie bună, o pârtie tocmai bună pentru schiat, dar şi foarte multă zăpadă – de asta au avut parte turiştii care au venit la sfârşitul săptămânii trecute, mai exact vineri, 25 februarie 2011, la Pârtia Kalinderu din Buşteni.
Nu au lipsit nici concursurile, pregătite de echipa “Tonomatului DP 2”, emisiune transmisă în direct de la baza pârtiei. Invitaţii emisiunii au fost primarul oraşului Buşteni, Emanoil Savin, împreună cu familia, dar şi Ion Panţuru din Buşteni, cel care a câştigat singura medalie a României de la Jocurile Olimpice de Iarnă (bronz la bob două persoane, Grenoble 1968). Ion Panţuru este cetăţean de onoare al oraşelor Sinaia, Buşteni şi Comarnic.
În cadrul emisiunii, salvamontiştii, coordonaţi de şeful Salvamont Buşteni, Gheorghe Haiduc, alături de Dr. Ivan Gheorghe, au prezentat un exerciţiu demonstrativ pentru salvarea unei persoane surprinsă de avalanşă. Astfel, reprezentanţii Salvamont Buşteni au demonstrat că sunt pregătiţi şi dispun de tehnica necesară pentru a interveni în orice moment în sprijinul turiştilor aflaţi în dificultate.
Vineri, la “Serbările iubirii” prilejuite de Dragobete, toţi turiştii au avut acces gratuit la Fun Park-ul Kalinderu din Buşteni.