O femeie de 72 de ani, accidentată miercuri, 17 iunie 2026, pe Bulevardul București din Ploiești după ce a fost lovită de un autoturism în timp ce traversa strada, a decedat în cursul nopții de miercuri spre joi la spital, au confirmat, pentru Observatorul Prahovean, surse apropiate anchetei.
Din articol
Tragedia s-a consumat în mai puțin de 24 de ore. Miercuri, 17 iunie, în jurul orei 12:15, polițiștii rutieri din cadrul Poliției Municipiului Ploiești au fost sesizați că pe Bulevardul București s-a produs un accident rutier soldat cu victime. La fața locului, anchetatorii au stabilit că un bărbat de 59 de ani, aflat la volanul unui autoturism, a surprins și a acroșat o femeie de 72 de ani care traversa carosabilul în dreptul unei societăți comerciale, deplasându-se din direcția DN1 către centrul municipiului.
Femeia, transportată de urgență la spital
În urma impactului, victima a suferit vătămări corporale grave și a fost preluată de echipajele medicale și transportată de urgență la spital pentru investigații și îngrijiri de specialitate. Atât șoferul, cât și pietonul au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative în ambele cazuri.
Poliția Municipiului Ploiești a deschis un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, cercetările urmând să stabilească împrejurările exacte ale producerii accidentului.
Victima nu a supraviețuit
În noaptea de miercuri spre joi, femeia a decedat la spital, ca urmare a traumatismelor suferite în urma accidentului. În urma decesului, încadrarea dosarului penal va fi schimbată din vătămare corporală în ucidere din culpă.
Accidentul a stârnit reacții în rândul locuitorilor din zonă, mai ales în contextul în care, în ultimele luni, limitatoarele de viteză de pe Bulevardul București au fost ridicate, eliminând unul dintre puținele obstacole care temperau viteza autovehiculelor pe acest tronson intens circulat.

Rezultatul pasajelor promise in campanie de marele primar ….. Politeanu
chiar credeti ca doamna de 72 de ani ar fi traversat prin pasaj???