- Publicitate -

Când vor simți românii scăderea prețurilor benzinei și motorinei la pompă. Precizările ministrului Energiei

Scăderea prețurilor la carburanți se va resimți în România cu o întârziere de câteva săptămâni, chiar dacă ieftinirile apar deja pe piețele internaționale, a declarat ministrul Energiei, Bogdan Ivan, potrivit g4media.ro. Potrivit acestuia, mecanismul de formare a prețurilor face ca reducerea costurilor să ajungă mai târziu la pompă, în toate statele.

- Publicitate -

Ministrul a explicat că, în prezent, carburanții comercializați în România provin din stocuri achiziționate anterior, la prețuri mai mari. De exemplu, motorina aflată acum în depozite a fost cumpărată la valori ridicate, iar scăderea cotațiilor internaționale nu se reflectă imediat în prețul final.

Conform oficialului, pentru ca românii să vadă efectiv o ieftinire la pompă, este nevoie ca prețurile mai mici de pe piața globală să se mențină o perioadă. Mai exact, un interval de cel puțin două săptămâni cu prețuri reduse și stabile, chiar și cu aproximativ 20%, este condiția necesară pentru ca scăderea să se transmită către consumatorul final.

- Publicitate -

„Este același mecanism în întreaga Uniune Europeană și la nivel mondial”, a subliniat ministrul, care a adăugat că, în condițiile actuale, este de așteptat doar o scădere ușoară a prețurilor, dacă trendul de ieftinire se menține.

În prezent, motorina rămâne carburantul cu cea mai mare presiune pe piață, inclusiv din cauza dependenței României de importuri și a consumului ridicat.

Ministrul Energiei a mai precizat că statul ar putea interveni, inclusiv prin ajustarea accizelor, în cazul în care prețurile internaționale vor crește din nou, subliniind că fiecare majorare de 10 dolari a barilului de petrol poate duce la o scumpire de aproximativ 45 de bani pe litrul de motorină.

- Publicitate -

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

2 COMENTARII

  1. Suntem mintiti mai rapid decat respiră! Interesele sunt ale lor iar ale noastre sunt în slujba lor. Imi aduc aminte ca barilul de petrol a fost și mai scump 120-130 dolari barilul si carburantii nu au fost atat de scumpi.

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -