- Publicitate -

Doi stâlpișori, motiv de scandal între locatari și angajații SGU la un bloc din Ploiești

Montarea a doi stâlpișori pe o alee la un bloc situat în Mihai Bravu din Ploiești a declanșat un conflict între locatari, iar în dispută au intrat, fără vină, și angajații SGU. Deși lucrarea a fost realizată în baza unui aviz oficial, decizia a împărțit locatarii în două tabere: unii susțin măsura, alții o contestă vehement.

- Publicitate -

Situația a escaladat, joi, 2 aprilie, în momentul în care angajații SGU Ploiești au ajuns la fața locului pentru a pune în aplicare o comandă emisă de Serviciul de Mobilitate și Trafic Urban, care viza amplasarea stâlpișorilor pentru delimitarea accesului la jumătatea Aleii Petrochimiștilor, între scările de bloc 53 A și 53 B.

Nemulțumirile locatarilor s-au transformat rapid într-un conflict deschis, fiind necesară intervenția Poliției Locale.

- Publicitate -

Tensiuni între locatari pentru cei doi stâlpișori

Disputa îi implică pe locatarii a șase scări ale aceluiași bloc din Mihai Bravu. Cei de pe Aleea Petrochimiștilor au solicitat și au obținut aviz pentru montarea celor doi stâlpișori, invocând că în zonă sunt parcate mașini.

În schimb, locatarii de pe Metalurgiștilor se opun, susținând că măsura ar putea afecta accesul autospecialelor de intervenție, în contextul în care în bloc locuiesc persoane cu diverse afecțiuni grave, care necesită în mod frecvent prezența ambulanțelor.

„Pe Aleea Petrochimistilor sunt două scări și pe Metalurgiștilor sunt patru scări … Vrem să știm motivul pentru care s-au amplasat stâlpii în condițiile în care sunt șase scări de bloc și solicitarea este făcută doar de locatarii de la două scări. Nu trebuie o majoritate pentru a se iniția o astfel de lucrare?”, întreabă un locatar afectat direct de decizia de a fi montați cei doi stâlpișori în zonă.

- Publicitate -

„Sunt multe persoane care sunt în vârstă, care prezintă boli grave, motiv pentru care este necesară prezența periodică a ambulanțelor în zonă. În plus, accesul autospecialelor de pompieri nu se va mai putea realiza”, ne-a semnalat un alt ploieștean.

Polițiștii locali, chemați să aplaneze disputa

Joi, 2 aprilie, echipele SGU au intervenit pentru montarea celor doi stâlpișori, în baza unei comenzi emise de Serviciul de Mobilitate și Trafic Urban, avizată de Comisia Municipală de Transport și Siguranța Circulației.

Intervenția angajaților SGU a fost întâmpinată cu reticență de locatarii care nu-și doreau stâlpișori. Mai mult, conflictul a degenerat într-o dispută aprinsă dintre locatari, angajații de la SGU picând la mijloc, fără vină.

- Publicitate -

„Polițiștii locali au fost solicitați să intervină, prin dispecerat, la fața locului, având în vedere că era o discuție mai aprinsă între locatarii de la un bloc din Mihai Bravu. Polițiștii locali au aplanat situația, fără a se aplica vreo sancțiune. A fost dat un avertisment verbal, iar cetățenii au fost sfătuiți să găsească o soluție de dialog”, a precizat Carmen Gheorghe, directorul Poliției Locale Ploiești.

Angajații SGU, prinși la mijloc

Reprezentanții SGU Ploiești susțin că angajații societății au acționat exclusiv în baza obligațiilor contractuale și nu au nicio responsabilitate în conflictul dintre locatari.

„Lucrările executate au la bază o comandă fermă din partea Serviciului de Mobilitate și Trafic Urban, avizată de Comisia Municipală pentru Transport și Siguranța Circulației Ploiești. În calitatea noastră de societate prestatoare de servicii, avem obligația, prin contractul de delegare, de a duce la îndeplinire aceste sarcini.

- Publicitate -

Comanda a fost emisă în data de 19.03.2026, cu termen de execuție până pe 06.04.2026, toate documentele justificative putând fi solicitate de la instituția emitentă.

Fac apel la comunitate să dea dovadă de înțelegere și să înceteze orice formă de agresiune, fizică sau verbală, la adresa angajaților SGU, având în vedere că aceștia acționează strict în limitele legii și ale comenzilor primite”, a declarat Dragoș Măchițescu, directorul general al SGU Ploiești.

Front comun pentru demontarea stâlpișorilor

Conflictul între locatari nu pare însă încheiat. Locatarii nemulțumiți de montarea stâlpișorilor susțin că vor continua demersurile pentru anularea deciziei și caută soluții legale pentru a contesta măsura.

- Publicitate -

Locatarii nemulțumiți susțin că vor strânge semnături pentru contestarea avizului dat de Comisia de Circulație.

„În aceste condiții, vom iniția demersurile legale necesare pentru anularea montării acelor stâlpi”, spun locatarii nemulțumiți.

Practic, în lipsa unui consens între vecini, disputa se va muta din fața blocului în fața instituțiilor.

- Publicitate -

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

4 COMENTARII

  1. Nu se poate bloca accesul pe o alee care este domeniu public sub nici o formă.Aceasta acțiune este inițiată și ceruta de un individ cu probleme de handicap schizofrenic .O mare vină au autoritățile care au aprobat propunerea unui handicapat fără să analizeze situația.

  2. Foarte bine, multumim SGU, la cat mai multi stalpisori!
    In caz ca cineva se crede breaz si doreste sa comita o infractiune, data viitoare puteti instala bolarzi de 300 kg, mai importanta este siguranta oamenilor decat scurtaturile unora cu conservele.

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Unde ieșim sâmbătă, în Ploiești și împrejurimi: teatru, concerte și recitaluri

Ziua de sâmbătă, 20 iunie, aduce în Ploiești și...

Unde ieșim din casă în weekendul 19–21 iunie, în Ploiești și Prahova

Weekendul 20–21 iunie aduce în Ploiești și Prahova evenimente...

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -