- Publicitate -

Risc de avalanșă în Bucegi

ANM a emis o avertizare de risc moderat (2 din 5) de avalanșă, valabilă la altitudini de peste 1.800 de m, pentru Carpații Meridionali (munții Bucegi, Făgăraș, Parâng-Șureanu, Țarcu-Godeanu), începând de joi seara și până sâmbătă, 27 decembrie.

- Publicitate -

ANM detaliază că, în ultimele 36 de ore, la altitudini de peste 1.800 de metri, s-au semnalat ninsori mai importante pe versanții sudici ai masivelor montane. Stratul de zăpadă măsoară, în general, între 5 și 10 centimetri, iar izolat, în zonele mai înalte, a atins chiar și 15 centimetri.

Zăpada s-a așezat peste cruste de gheață, cu aderență scăzută, existând riscul ca stratul nou depus să alunece cu ușurință. Scăderea temperaturilor din ultimele zile a dus la compactarea și stabilizarea vechiului strat de zăpadă.

- Publicitate -

La baza acestuia, în apropierea solului, se regăsește un strat întărit. Totuși, vântul a contribuit la formarea unor depozite mai consistente de zăpadă și a unor plăci de vânt, în special în zona crestelor.

Pe pantele înclinate, există riscul declanșării unor avalanșe de dimensiuni, în general, mici și, izolat, medii.

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Cât costă, de fapt, încălzirea în Ploiești: centrală proprie vs. Termo

Luna ianuarie a adus facturi mai mari la încălzire...

100.000 de prahoveni fără apă: vinovat identificat, dar nimeni sancționat. Riscul rămâne

Peste 100.000 de prahoveni au rămas fără apă potabilă...

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -