- Publicitate -

Un nou lot din A7 Ploiești-Buzău va fi deschis săptămâna viitoare

Vineri 21 noiembrie a fost dat în trafic pasajul rutier de pe DN2 peste autostrada A7, aferent Lotului 3 Pietroasele – Buzău, tronsonul Ploiești – Buzău, au anunțat secretarul de stat în ministerul Transporturilor, Ionel Scrioșteanu, și Direcția Regională Drumuri și Poduri Buzău.

- Publicitate -

Scrioșteanu a mai precizat că, în câteva zile, va fi deschisă circulația pe al treilea lot din Autostrada Moldovei.

„A fost dat în trafic pasajul rutier de pe DN2 peste autostrada A7, aferent Lotului 3 Pietroasele-Buzău, tronsonul Ploiești- Buzău.

- Publicitate -

Pasajul rutier este localizat în localitatea Spătaru și este parte a nodului rutier dintre DN2 (E85) și Autostrada Moldovei A7.

Astfel, prin inaugurarea acestei structuri, se elimină ambuteiajul pe E85, între Hanul lui Țintă și localitatea Spătaru. A fost necesară și pentru ridicarea traficului, în vederea continuării ultimelor lucrări la corpul autostrăzii.

Reamintesc faptul că execuția acestui lot a început vara trecută (2024), acest proiect fiind cel de-al doilea pe care îl realizează acest constructor, după Secțiunea 3B5 Nuşfălau – Suplacu de Barcău a Autostrăzii A3, tronsonul Gilău – Borș, pe care a finalizat-o în termenul prevăzut (septembrie 2023).

- Publicitate -

Darea în trafic a acestui lot (14 km) va avea loc la sfârșitul săptămânii viitoare, moment din care vom putea circula exclusiv la nivel de autostradă între București și Focșani, pe o distanță totală de aproximativ 211 km”, a scris Irinel Scrioșteanu pe pagina oficială de Facebook.

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Exclusiv

După criza apei, ESZ a pregătit creșterea facturilor. Noile tarife

După criza apei care a afectat peste 100.000 de...

La ce școli din Ploiești poți folosi gratuit terenul de sport

O hotărâre a Consiliului Local Ploiești, din 2021, prevede...

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -